• 2 Jul. 2019
  • 3 min

Intraprenoriatul – soluția antreprenorilor în devenire

intraprenoriatul versus antreprenoriatul

Te gândești adesea că ai vrea să experimentezi antreprenoriatul, însă există beneficii ale rolului de angajat la care nu ești dispus(ă) să renunți?

Înseamnă că o variantă profesională potrivită ție ar putea fi intraprenoriatul.

 

Ce este intraprenoriatul?

Intraprenoriatul îi reprezintă pe angajații cu spirit întreprinzător din cadrul unei companii. Sunt acei oameni care au inițiativă, care propun idei inovatoare și care știu cum să își asume proiectele în care participă. 

Atât companiile, cât și angajații beneficiază de o astfel de cultură a intraprenoriatului. Primele pentru că au oameni dedicați și pasionați, iar cei din urmă pentru că avansează rapid la job și, în unele cazuri, chiar dobândesc experiență relevantă pentru viitorul lor ca antreprenori.

 

Ți se potrivește intraprenoriatul?

Te gândești să te lansezi în afaceri sau vrei să ajungi în Top Management-ul companiei tale cât mai repede? Atunci încearcă să adopți spiritul intraprenoriatului!

Iată principalele semne care indică faptul că intraprenoriatul este pentru tine:

 

Apreciezi independența la locul de muncă

Asta înseamnă că ești autonom(ă) în desfășurarea activității implicate de job-ul tău, ești autodidact(ă), îți place să deții controlul asupra sarcinilor și nu ai nevoie să fii supervizat(ă) constant pentru a obține rezultate.

 

Ai o capacitate bună de decizie

Altfel spus, atunci când ești în situația de a lua decizii cu privire la activitatea ta, ai capacitatea de a analiza lucrurile în detaliu, luând în calcul toate aspectele importante și poți face acest lucru într-un timp optim, fără a avea tendința să amâni.

 

Ai o bună capacitate de a găsi soluții

Atunci când intervine o situație dificilă, îți gestionezi într-un mod echilibrat emoțiile, fără a intra în panică și poți gândi lucrurile la rece, astfel încât să identifici cele mai potrivite soluții.

 

Ești creativ(ă) și ți-ai dezvoltat gâdirea critică

Cu alte cuvinte, ți-ai dat seama despre tine că eviți „rețetele” care au funcționat în cazul altora și ai tendința de a găsi un mod propriu de abordare a situațiilor pe care le gestionezi.

 

Îți plac noutatea și provocările

Atunci când intervine monotonia, te simți demotivat(ă), în schimb atunci când ai de gestionat sarcini complexe, cu care nu ai mai interacționat, te simți entuziasmat(ă) și plin(ă) de energie.

 

Îți place schimbarea

În situațiile în care felul în care se desfășoară lucrurile nu coincide cu modul în care te așteptai, ai capacitatea de a te adapta din mers.

 

Vrei să progresezi constant

Ai conștientizat deja faptul că niciodată nu este suficient când vine vorba despre învățare și ai decis să investești constant resurse în pregătirea și perfecționarea ta.

 

Ai deseori inițiative noi

Ești mai mereu în căutarea unor noi forme de îmbunătățire a activității și propui constant moduri de eficientizare și de creștere a profitabilității.

Dacă te regăsești în majoritatea acestor criterii, cel mai probabil intraprenoriatul reprezintă un mijloc prin care îți poți asigura satisfacția profesională.

 

Cum poți adopta spiritul intraprenoriatului?

În continuare îți recomand câteva variante care te vor ajuta să-ți asumi rolul de intraprenor:

 

Exprimă-ți opiniile

Dacă tu vezi lucrurile diferit față de restul echipei din care faci parte, îți recomand să împărtășești cu ai tăi colegi ce ai face tu altfel, care sunt argumentele și care ar fi beneficiile dacă s-ar adopta strategia ta.

 

Asigură-te că ești un specialist în domeniul tău

Pentru a primi proiecte complexe trebuie, în primul rând, să te asiguri că ai o bază solidă, care te va ajuta să faci față cu succes situațiilor dificile. Această bază e formată atât din informații de specialitate, cât și din experiență de lucru. Fără o fundație solidă, săritul în intraprenoriat va părea superficial.

 

Pune-te în valoare

Pentru ca ceilalți să te valorizeze este necesar să te auto-valorizezi înainte. Dacă vei fi conștient(ă) de realizările tale, atitudinea ta va transmite siguranță de sine, iar oamenii cu care lucrezi vor căpăta în timp încredere în competențele și inițiativele tale.

 

Asumă-ți responsabilitatea

Un intraprenor de succes, ca și un antreprenor de succes, este acela care își asumă atât reușitele, cât și eșecurile. Atunci când vei putea să admiți că nu ești perfect(ă), vei deveni într-adevăr credibil(ă) pentru cei din jur.

 

Clarifică-ți și stabilește-ți obiective

Pentru a putea evolua este necesar să știi cât mai clar unde vrei să ajungi. În momentul în care știi în ce direcție se va dezvolta traseul tău profesional îți va fi mult mai ușor să găsești modalități care să te ajute să-ți atingi obiectivele.

Joburile care pot crea mai facil contextul oportun pentru intraprenoriat sunt în general cele care presupun lucrul pe proiecte, întrucât în multe cazuri acestea implică un nivel ridicat de provocare și noutate. De asemenea, joburile care implică lucrul cu clienții pot fi la fel de ofertante pentru persoanele cu profil de intraprenor. 

Câteva exemple concrete de joburi sunt: Project Manager, Business Developer, Channel Manager, Events Manager, ș.a.m.d.

 

Intraprenoriatul poate fi o variantă pentru tine dacă nu ai încă un buget care să te ajute să pornești propria afacere sau dacă ai constatat faptul că încă ai nevoie de un nivel crescut de siguranță profesională. Totodată intraprenoriatul poate fi un „antrenament” perfect pentru antreprenoriat.

 

Citește și:

Cum trecem peste frica de schimbare în carieră?

Viața de freelancer – ghid complet

Vrei să începi propria afacere? Iată ce trebuie să știi

A fost util articolul? 5
antreprenorautonomieintraprenormanagement

Leave a Reply