• 24 Oct. 2019
  • 2 min

Ioana Blaj: „Sunt privilegiată că mi-am ales o meserie în care învăț continuu”

Ioana Blaj meserie actriță
Autor
Avatar
Diana Mărășoiu Managing Editor // Absolventă a Facultății de Administrar... Arată mai mult

Ioana Blaj, cu care te familiarizasei în trecut din lungmetraje precum „Live”, „Cuscrii”, „America, venim!” sau „Marți, după Crăciun”, joacă în prezent în serialul „Sacrificiul”, difuzat de Antena 1.

Care au fost etapele care au condus-o către o carieră în actorie pe Ioana Blaj, dar și ce joburi a avut în trecut, înainte de a se axa pe cinematografie și televiziune, ne povestește astăzi în cadrul unui interviu în exclusivitate.

 

eJobs România: La ce meserie visai în copilărie?

Ioana Blaj: Multe. Prima dată am vrut să mă fac polițistă, apoi doctor, clovn și cred că mi-a ieșit cea din urmă (râde).

 

eJobs România: Care a fost primul tău loc de muncă și ce lecții ai învățat? Ți-a plăcut sau a fost o adevărată provocare să reziști un timp?

Ioana Blaj: Am fost promoter pentru diverse firme în hipermarketuri. Nu era ușor să rezist 10 ore în picioare, printre frigidere sau detergenți, însă trebuia pentru că îmi doream o libertate financiară de care nu puteam beneficia, decât dacă munceam. Țin minte că am avut o perioadă lungă de timp în care nu mai suportam hainele care miroseau a Ariel verde și nici parfumul de Cocolino albastru. Mi-a trecut după vreo 10 ani și drept dovadă am reînceput să le folosesc.

 

eJobs România: Cine te-a ajutat să faci primul tău CV?

Ioana Blaj: Sora mea.

 

eJobs România: Ai lucrat în timpul facultății/liceului?

Ioana Blaj: Am lucrat din timpul liceului, am continuat și în facultate pentru că voiam să fac rost de bani pentru pregătirea la actorie. Nu-mi doream să afle ai mei că am de gând să renunț la ASE pentru UNATC și, în acest caz, trebuia să mă descurc pe cont propriu.

 

eJobs România: Dar internship sau voluntariat ai făcut?

Ioana Blaj: Nu am făcut internship și nici voluntariat, din păcate, dar nu e timpul pierdut.

 

Ioana Blaj meserie actrita

 

eJobs România: Mai ții minte ce ai făcut cu primul tău salariu?

Ioana Blaj: Am plătit o factură foooarte mare la telefon, pentru că vorbeam cu iubitul meu care era în Germania cu o bursă Erasmus. Era prima mea iubire, dragostea era mare și trebuia să ne auzim non-stop la telefon. Drept urmare, am avut o factură cu o sumă enormă. Pe vremea aia nu existau minute internaționale incluse (râde).

 

eJobs România: Dacă te-ai putea întoarce în timp, ți-ai schimba meseria?

Ioana Blaj: Niciodată.

 

eJobs România: Ne poți spune cine a fost mentorul tău pe plan profesional?

Ioana Blaj: Am avut norocul să am niște profesori foarte buni, de la care am învățat foarte multe lucruri valoroase în meserie. Printre ei se numără regretata Micheta Juvara, regretatul Ion Cojar, Adrian Titieni.

Sunt privilegiată că mi-am ales o meserie în care învăț continuu și fur meserie de la niste actori foarte talentați și generoși cu care am ocazia să lucrez. Îi amintesc aici pe Marian Râlea, Doru Ana, Adriana Trandafir, Ana Ciontea și Virginia Rogin.

 

eJobs România: Ce sfaturi le-ai da tinerilor la început de drum când își aleg o meserie?

Ioana Blaj: Să aibă încredere în ei și să fie foarte siguri de drumul pe care vor să meargă. Să nu se lase doborâți din prima și să lupte pentru visul lor. Dacă ești sigur pe tine, nu există varianta unei nereușite.

 

Ți-a plăcut acest articol? Citește și:

Irina Marinescu: „Meseria asta e parte din tot ce sunt eu”

Crina Bulprich: „Acest internship a fost o experiență pe sufletul meu”

Foto: arhiva personală, Unsplash

A fost util articolul? 3
Ioana BlajIoana Blaj actrițăMeserie

Leave a Reply