• 7 Jul. 2021
  • 3 min

Vara asta e momentul perfect să-ți începi cariera

joburi de vara
Autor
Mihaela Pascari
Mihaela Pascari Face parte din echipa eJobs România de circa 5 ani. Perioad... Arată mai mult

Dacă ești proaspăt absolvent de liceu sau de facultate, atunci este momentul ideal să aplici la joburi de vara.

S-ar putea să te gândești că această perioadă nu e tocmai potrivită pentru a căuta un loc de muncă, având în vedere că o mare parte dintre companii intră în sezonul concediilor. Totuși, trebuie să știi că angajatorii în continuare caută noi angajați, iar tu ai toate șansele de a da startul carierei tale și de a obține locul de muncă dorit. Iată câteva motive pentru care trebuie să-ți updatezi CV-ul și să aplici la joburi de vara.

 

Joburi de vara. De ce e un moment ideal pentru a da startul carierei tale?

Ai de unde să alegi 

Angajatorii caută de zor noi colegi în această perioadă, mai ales cei care activează în industria HoReCa. Aceste companii și-au reluat recrutările la un nivel similar celui din 2019. Nevoia lor de a-și completa echipele este cu atât mai mare cu cât a început sezonul estival, au fost reluate evenimentele private și corporate, iar restaurantele, terasele și hotelurile funcționează din nou într-o dinamică normală. 

Totodată, numărul de joburi din întreaga țară a crescut în această perioadă. Spre exemplu, în luna iunie, pe platforma de recrutare eJobs România, au fost publicate aproape 36.000 de joburi noi, în creștere cu peste 10% față de luna mai. 

 

Se pune mai mult accent pe recrutare

Pe perioada verii, o mare parte dintre angajați își planifică concediile, având în vedere că și activitățile companiei încetinesc. Desigur, depinde de industria în care activează fiecare în parte. 

Mai puține proiecte în desfășurare, întâlniri și ședințe înseamnă mai mult timp pe care angajatorii îl pot investi în procesele de recrutare. Astfel, șansele să obții un job de vara în compania pe care o țintești de mai multă vreme cresc în această perioadă.

 

Concurența pe joburi de vara este mai mică 

Și candidații au alte priorități pe perioada verii. Mulți amână decizia de a se angaja pentru toamnă, crezând că angajatorii își stopează recrutările pe timp de vară. Aceasta însă este o șansă bună pentru tine de a te evidenția față de ceilalți candidați, care oricum sunt mai puțini față de alte perioade ale anului. 

Mai mult, angajatorii s-ar putea să fie dispuși să-ți ofere oportunitatea de a învăța, chiar dacă nu ai foarte multă experiență anterioară, din nevoia de a forma intern oameni pentru anumite posturi vacante. 

 

Îți poți crea o rețea solidă de networking

Fiind o persoană care-și caută un loc de muncă, ar trebui să profiți de această perioadă pentru a-ți construi rețeaua de networking. În alte momente ale anului, cei pe care îi admiri sau oamenii de la care ai ce învăța s-ar putea să nu aibă prea mult timp la dispoziție pentru diverse discuții formale sau informale. Contactele și conexiunile sunt însă foarte utile atunci când vine vorba de căutarea unui loc de muncă, așadar profită de această perioadă.

 

Adaptarea la un nou job este mai ușoară 

Perioadă de tranziție către un nou job este mai ușoară în timpul verii, având în vedere că activitățile companiile nu sunt atât de intense ca în alte luni. 

De asemenea, este posibil să te familiarizezi cu noul angajator mai ușor atunci când sunt mai puțini oameni la birou, iar lucrurile funcționează într-un ritm mai lent. 

 

Cu ce să începi? 

Actualizează-ți constant CV-ul. Unul dintre cele mai importante aspecte atunci când îți cauți un job este să redactezi CV-ul astfel încât acesta să fie în acord cu cerințele jobului pentru care candidezi. Acest lucru te va ajuta să te remarci în fața recrutorilor și să fii chemat la interviuri mai repede. 

Dezvoltă-ți continuu abilitățile. Dacă vrei să ai o carieră care să evolueze într-un ritm rapid, e important să-ți îmbunătățești constant capacitățile și chiar să dezvolți unele noi. Nu-ți lăsa dezvoltarea în stand-by pe timpul verii, ba din contră, înscrie-te la diverse cursuri, participă la evenimente organizate de angajatorii din industria în care vrei să lucrezi și citește cât mai multe despre subiectele relevante pentru cariera ta. 

Fii la zi cu noile joburi scoase la bătaie. Analizează anunțurile de recrutare din presa locală, de pe site-urile de recrutare sau cele de socializare. Totodată, poți opta pentru candidaturi spontane, mai exact poți trimite CV-ul și scrisoarea de intenție direct la companiile care te interesează. 

Joburile de vară reprezintă un avantaj pentru absolvenți deoarece companiile au nevoie de personal în această perioadă, fie pentru că angajații permanenți sunt plecați în concedii, fie pentru că în anumite sectoare activitatea este mai intensă. 

Așadar, continuă să aplici la joburi, chiar dacă alții și-au luat o pauză în această perioadă. În timp ce alți candidați își planifică următoarea vacanță, tu te poți bucura de o un nou pas în carieră. Succes!

 

Ți-a plăcut articolul despre joburi de vara? Citește și:

5 motive pentru care ar trebui să alegi un job de tester

Start-up-urile revin în forță pe piața muncii și cresc oferta de angajare

Ce să faci dacă ești pentru prima oară manager

 

 

A fost util articolul? 4
angajarejoburi de varaLocuri de munca vara

Leave a Reply