• 13 Aug. 2021
  • 4 min

8 joburi în educație care te ajută să câștigi experiență

educatie
Autor
Steluţa Năstase
Steluţa Năstase Am ales un job pe care îl iubesc și, da, zâmbesc pentru c... Arată mai mult

Școlile și grădinițele se pregătesc pentru un nou an școlar, iar evoluția momentan echilibrată a pandemiei determină instituțiile de învățământ privat să angajeze pentru mai multe posturi decât anul trecut. Dacă îți dorești să lucrezi într-un mediu unde poți să înveți și să avansezi, verifică pe eJobs.ro ce joburi sunt disponibile atât pentru personal calificat, cât și pentru cel necalificat.

Grădinițele, școlile private, dar și centrele de limbi străine angajează atât tineri calificați în educatie, cât și personal auxiliar care să se ocupe de supravegherea și coordonarea activităților în educatie.

Oferta cea mai mare pentru angajarea în educatie este în București, unde sunt și cele mai multe instituții de învățământ privat, dar și în câteva orașe mari din țară printre care Iași, Cluj Napoca, Timișoara, Oradea. Vestea bună este că business-urile private din educatie se află în continuă creștere, așa că e momentul să profiți pentru a te angaja. Pe eJobs.ro găsești sute de locuri de muncă pentru începători în educatie. Iată ce opțiuni de angajare ai.

 

Joburi în educatie

 

Profesor/asistent pentru învățământ primar/gimnazial

Dacă tocmai ai absolvit facultatea sau ești în curs de finalizare a studiilor superioare, cunoști bine limba engleză minim nivel B1 și îți pace să lucrezi alături de copii, poți aplica pentru un post de profesor sau de asistent într-o școală privată din Capitală.
Principalele tale responsabilități vor fi: colaborarea cu profesorii în vederea pregătirii planificărilor, a planurilor de lecție şi a materialelor didactice aferente, supravegherea elevilor în activități, organizarea și susținerea unor activități, sprijin în managementul clasei, preluarea responsabilităților profesorilor în caz de suplinire în mediul online sau în clasă, sprijin în organizarea evenimentelor la care participă elevii. Pentru a te califica ai nevoie și de referințe.

Beneficii: oportunitatea de a te perfecţiona, prin traininguri de specialitate, alături de cei mai buni specialiști, oportunitatea de a lucra într-o echipă entuziastă, tânără, într-o şcoală modernă, cu un colectiv redus de elevi, ocazia de a transforma o meserie într-o  profesie şi într-o carieră promiţătoare, pachet salarial motivant. Găsești jobul aici.

 

Educator

În București, dar și în Cluj Napoca se caută educatori care sunt absolvenți ai Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, cunosc pedagogia învățământului preșcolar și au o experiență de minimum un an în domeniu. Pe lângă studii, contează mult să fii o fire veselă, caldă, să dai voie copilului tău interior să iasă la suprafață. Să fii un model pentru copii și comunitate. Să creezi călătorii de învățare relevante, care să ajungă la fiecare copil. Foartă importantă este și abilitatea ta de a dezvolta relații pozitive cu copiii, părinții și colegii. Poți testa timp de o zi dacă jobul ți se potrivește. Aplică aici.

Dacă ești în căutarea unui job de educator care să-ți ofere mai multă flexibilitate, găsești job într-o grădiniță privată care are organzat programul astfel: o zi de la 8.00 la 14.00 si o zi de la 8.30 la 18.00. Responsabilitatea ta va fi să coordonezi activitatea grupei mici, să dai dovadă de creativitate, empatie față de copii.
Pachetul de beneficii include tichete de masă, mаsa dе prânz; bonusuri de performanță, transport asigurаt de lа / la stația de metrou Pipera. Găsești jobul aici.

 

Profesor engleză

Dacă nivelul tău dе engleză este excepțional și iubești limba engleză atât dе mult încât ai vrea să o predai și copiilor, atunci ești candidatul potrivit pentru Profesor de engleză la o școală primară din Capitală. Este important să ai modulul psiho-pedagogic absolvit sau în curs, să ai experiența în a lucra cu copii 6-10 ani; să ai răbdare și să nu uiți să zâmbești, să fii dispus să înveți permanent și să te dezvolți. Angajatorul oferă salariu motivant și bonusuri de performanță. Detalii aici pentru jobul profesor engleza.

 

Trainer franceză

Ești absolvent/ student al Facultății de Limbi Străine sau Litere, specializare franceză? Ai cunoștințe abilități pedagogice? Te adaptezi cu ușurință nivelului de cunoștințe a oamenilor, dar nu ai foarte multă experiență în predare? Centrele de limbi străine angajează tineri care vor să-și înceapă cariera pedagogică. Vei primi pachet salarial corelat cu responsabilitățile postului și cu performanța ta, iar echipa e faină,  formată din profesioniști tineri și entuziaști. Aplică aici.

 

Trainer matematică

Ești pasionat de aritmetică și îți place să te joci cu cei mici (cu vârste între 5 și 14 ani) într-un mod creativ și axat pe experimentare? Poți aplica pentru un job de trainer într-un centru educațional din București.
Pentru a te califica trebuie să fii absolvent de studii superioare în Psihologie sau Pedagogie sau să fii în curs de absolvire a învățământului superior și să ai experiență de lucru cu grupuri de copii.
Rolul tău va fi să predai copiilor noțiuni de aritmetică mentală pe baza materialelor didactice și a planurilor de lecții puse la dispoziție, să adaugi energie și voie bună, să realizezi situații periodice despre progresele realizate de copii și să le prezinti părinților, să adaptezi cursul la nevoile copiilor și să pregătești lectii demonstrative pentru copii și părinți, prezentând beneficiile cursurilor de aritmetica mentală. Lectiile vor avea loc în sala de curs, dar și online, iar angajatorul oferă formare gratuită și certificare ca trainer de aritmetică mentală.
Poți lucra full-time, part-time sau ocazional, în funcție și de programul tău. Mai multe detalii aici

 

Joburi de suport în educatie/activități în timpul liber

 

Îngrijitor copii

Dacă ai studii medii și te bazezi pe afectivitate și empatie în relația cu cei mici, în cadrul grădinițelor găsești job de îngrijitor copii. Pentru a te califica este important să cunoști și să respecți normele de igienă în alimentația publică, să ai cunoștințe generale despre etapele de dezvoltare fizică și psihică a copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 -7 ani. Diploma de calificare în domeniu constituie un avantaj, la fel și experiența anterioară pe o poziție similară în cadrul unei grădinițe particulare constituie un real avantaj.
Angajatorul oferă pachet salarial atractiv, în funcție de calificări și implicare profesională, condiții plăcute de lucru, oportunitatea de a munci într-o echipă entuziastă. Aplică aici.

 

Lider atelier artă

Ai experiență de minimum doi ani în activități educaționale formale sau non-formale, cunoști bine limba egleză și îți dorești o schimbare în carieră? Poți fi lider în cadrul programului  „Școala dupa Școală”, program dezvoltat în cadrul unei școali din Zalău.
Te califici dacă ai cunoștințe despre psihologia copilului, arăți inters pentru dezvoltare personală permanentă, ai abilitatea de a organiza și conduce grupuri de copii, precum și abilitatea de a interacționa cu juniorii și cu persoanele adulte. Contează să-ți asumi rolul de coordonator în echipă.
Misiunea ta este să desfășori împreună cu grupele de copii activitățile dedicate domeniului artă, respectiv club de lectură. Să participi la planificarea activității împreună cu coordonatorul programului și cu ceilalți membri ai echipei, să pregătești materialele necesare grupelor de copii, în conformitate cu activitățile planificate.  Detalii aici despre postul de lider atelier arta.

 

Animator și supraveghetor copii

Îți dorești un job de weekend sau în timpul liber după job? Poți alege să fii animator și supraveghetor copii la un centru sportiv. Contează să ai liceul pedagogic, studii de pedagogie sau psihologie, abilități excelente de comunicare și organizare, experiență și interes pentru activități cu copii, cunoștințe bune de limba engleză. Să fii o persoană responsabilă, dinamică, dornică să-și petreacă timpul jucându-se cu cei mici.

Rolul tău va fi să supraveghezi copiii și să ai grijă ca aceștia să se joace în siguranță, să planifici și să organizezi activitățile copiilor, să coordonezi jocurile și activitățile creative,  implicând juniorii în activități și menținându-le interesul pentru jocuri/ateliere. Trimite CV-ul tău aici.

 

Ți-a plăcut articolul despre joburi în educatie? Citește și:

7 motive care transformă învățarea online în viitorul educației

 

Ce pași să urmezi dacă-ți dorești o carieră în IT

A fost util articolul? 17
educație

Leave a Reply