• 25 Nov. 2020
  • 4 min

Cum să gândești un plan de carieră pentru 2021

plan de cariera 2021

Cu toții ne dorim un job mai bun, mai bine plătit, cu șefi toleranți, cât mai puțin stres și colegi prietenoși. Iar sfârșitul anului reprezintă un prilej numai bun de a face radiografie a evoluției tale profesionale din 2020.

Cu toate că anul acesta a venit cu multe schimbări și a transformat realitatea cu care eram obișnuiți, cariera noastră nu ar trebui să stea în loc. Iată cum să faci un plan o cariera pentru anul 2021 punând pe primul loc atitudinea și acțiunile tale înainte de a cere mai multe de la manageri și colegi.

Da, există nedreptăți la orice loc de muncă, fie că vorbim de un coleg promovat înaintea ta pe prea puține merite, fie că vorbim de un manager care pleacă de la muncă în mijlocul zilei. Doar că astea nu sunt motive adevărate ca să pleci și tu mai devreme acasă sau ca să nu-ți face treaba cum trebuie. Sunt doar scuze care nu îți permit să evoluezi în carieră. De aceea, înainte de a avea tot mai multe așteptări de la compania pentru care lucrezi, e important să te întrebi dacă tu ești un profesionist adevărat și să faci un plan de cariera care să te ajute în 2021. Și da, câteva rezoluții cât mai realiste!

Alege rezoluțiile în mod corect

Probabil că unul dintre motivele pentru care rezoluțiile din 2019 nu au devenit realitate în 2020, este că nu au fost setate corect. Ori nu au fost destul de specifice. Să câștigi mai mulți bani este o rezoluție mult prea generică, în timp ce să lucrezi la un nou proiect și să fii promovat este un obiectiv. Pentru a afla rezoluțiile pentru anul care vine, e bine să faci o analiză SWOT, să vezi punctele tale tari în carieră (strenghts), punctele slabe (weaknesses), oportunitățile (opportunities) și amenințările (threats). Și să vezi cum poți să-ți maximizezi punctele forte, cum poți să lucrezi astfel încât să ai cât mai puține puncte slabe în carieră, să profiți de oportunități și să reduci pe cât posibil amenințările.

 

Nu sta cu ochii pe obiective

Un obiectiv nu este întotdeauna ceva ce trebuie atins. Este mai degrabă ceva spre care ar trebui să țintești. Concentrarea prea intensă asupra unui obiectiv te poate împiedica să-l obții. Imaginează-ți că ești în locul unui jucător de fotbal care vine în ultimele secunde ale unui meci cu scor la egalitate pentru a da golul câștigător.  În acel moment nu poți juca cu privirea la tabela de scor. Câștigi prin felul în care joci. Contează să nu te gândești la nimic altceva decât la acea minge din fața ta.

 

Învață ceva nou înainte de a cere o promovare

Dacă CV-ul tău nu s-a schimbat în niciun fel, în afara unor ani în plus de experiență, atunci un obiectiv realist ar fi să dobândești skill-uri noi care să te ajute să evoluezi pe plan profesional. Și să lucrezi treptat la dobândirea lor, fie prin cursuri, fie prin alegerea unui mentor alături de care să stai pentru a învăța. În momentul în care simți că ai dobândit noi abilități vorbește despre ele în echipă. Dacă actuala ta organizație refuză să-ți ofere promovarea meritată, cu siguranță există alte companii dornice să primească în echipa lor o persoană cu abilitățile și cunoștințele tale.

 

Fii gata să te adaptezi schimbării

Probabil că ai deja o listă cu planuri conturate pentru 2021. Listele lungi te ajută doar mental. Stresul scade când faci tot mai multe planificări – cel puțin așa arată la suprafață. În practică, planurile se vor schimba. Pentru că fiecare afacere evoluează. O lecție pe care am învățat-o și din evoluția anului 2020, când a venit pandemia. Așa că adaptarea ta contează cel mai mult. Este mai bine să te concentrezi asupra primului pas și apoi să te pliezi pe schimbări.

 

Oferă-te să coordonezi proiecte mici dacă visezi la un job în management

Ai pus ochii pe o poziție de manager? Atunci demonstrează-le colegilor și șefilor că ești capabil să coordonezi un proiect și să-ți asumi atât laudele, cât și eventualele eșecuri.

 

Lucrează la brandingul personal pentru un plan de cariera eficient

Probabil că ești unul dintre cei care muncește din greu tot anul, dar când vine vorba de o promovare sau de o mărire de salariu, lucrurile nu sunt tocmai ușoare. Ba chiar un coleg care poate nu este așa de eficient culege laudele. Poate că ar fi cazul să te gândești mai mult la tine și la cum ai putea să-ți construiești brandingul personal. Și să scoți mai mult în evidență ceea ce faci astfel încât atunci când apare un proiect nou (și care îți place) să fii considerat omul potrivit pentru a lucra la el.

 

Ajută-ți colegii înainte de a le cere ajutorul

Sigur ai spus, gândit sau cel puțin auzit fraza „Nu e treaba mea” măcar o dată în viața asta. E normal să existe oameni care se feresc să facă munca altora. Doar că tu nu te mai poți număra printre ei. În primul rând, pentru că respectul și prietenia colegilor contează în carieră. Așa că cel mai potrivit este să le oferi tot suportul tău atunci când au nevoie. La rândul tău, poți să le ceri ajutorul pentru a-ți atinge obiectivele.

 

Învață să spui NU când ai un plan de cariera

Chiar dacă managerii nu vor să audă asta, uneori mai trebuie să și spui nu, spre exemplu atunci când deadline-urile sunt ridicole sau proiectele prea ample sau numeroase. Dar NU-ul tău trebuie să fie strategic. Propune proiecte alternative, termene-limită noi și alte soluții care să le demonstreze superiorilor tăi că ești capabil să iei decizii, dar și că ai perspectivă.

 

Nu mai sta peste program

Implicarea ta la job nu ar trebui să fie definită de numărul de ore pe care le petreci acolo. Da, atunci când stai peste program, lucrezi mai mult și ești practic o resursă mai productivă pentru companie, dar pe termen lung riști să te epuizezi și să ajungi să-ți urăști jobul.  Așa că în 2021 ar trebui să pui în acest plan de cariera și zile de concediu și să permiți vieții tale personale să te inspire și la muncă!

Anul 2021 vine cu planuri îndrăznețe, însă nu ar trebui să pui presiune pe tine. Stresul nu este o strategie. Cea mai bună strategie este să joci, să fii activ. Și să te adaptezi. Flexibilitatea poate fi acea cheie de care ai nevoie pentru planul tău de carieră și pentru a fi mai aproape de obiectivele tale pentru 2021.

 

 

Ți-a plăcut articolul despre plan de cariera? Citește și:

Așa da/Așa nu când îți cauți un loc de muncă

De ce trebuie să ții cont atunci când aplici pentru o poziție de casier

Zile libere 2021. Câte sărbători legale vom avea

A fost util articolul? 72
  • AvatarMitra Alexandra Florentina zice

    Mai aveți locuri libere pt angajare

    • AvatarTundrea Emanuiel Mihai zice

      Doresc un servici cu program de la 7.30 pina 16.00 si aiba si un salar 700 euro lunar

      • AvatarIon zice

        Si eu Mihai si eu…
        Va rog sa imi dati un raspuns !

Leave a Reply