• 5 Jul. 2019
  • 3 min

Cum prinzi fericirea la job

fericirea la job

Oricare ar fi contextul, să fii fericit la job este o abilitate care se poate învăța. Nu există puteri secrete care să ne facă fericiți dintr-o dată. De aceea consider că putem exersa această stare de bine.

Nu cred că este greu de văzut ce anume deosebește un angajat fericit de unul nefericit, care are o atitudine negativă la locul de muncă. Și de ce marile companii încearcă o mulțime de strategii motivaționale ca să fim mai productivi și, implicit, mai fericiți. 

Îmi este de ajuns să cred că un angajat fericit este de 3 ori mai inovator. Cu totul altfel stau lucrurile în cazul oamenilor nefericiți, care nu oferă același randament ca atunci când lucrează cu plăcere și nu au performanțe la fel de bune ca cei care fac ceea ce le place.

 

Ce presupune fericirea la locul de muncă? 

Puține lucruri sunt uşor de realizat, iar fericirea înseamnă și ea un efort din partea noastră. Să fim #HappyLaJob presupune capacitatea de a elimina tot ce ne provoacă rău: stresul, stările negative sau certurile. Iar dacă ne referim la ce înseamnă cu adevărat fericirea la locul de muncă, atunci am putea răspunde destul de simplu că poate însemna și o alegere. Alegi să fii fericit și să gândești pozitiv în ceea ce faci, eviți oamenii negativi și, de ce nu, și bârfele, și ești gata să-ți împărtășești talentele. 

Ca să facem, totuși, acest lucru, avem nevoie de cele mai multe ori de o bază, de un scop în sine, un obiectiv profesional sau chiar personal pentru a putea pune în plan legătura dintre locul de muncă și viitorul nostru. De exemplu, mie-mi place să scriu și să desenez. N-are nimic de a face cu fișa postului meu, ba chiar se întâmplă uneori să-mi urăsc jobul și cu toate astea accept în continuare să rămân acolo. De ce? Pentru că astfel mă autoeduc și pentru că indiferent de planurile mele, câștig experiența cu oamenii, care pe termen lung mă va ajuta să-mi pot asuma riscurile de a pierde bani încercând lucruri noi.

 

Ce se întâmplă când compania nu-ți recunoaște realizările? 

Sunt deja 2 ani de când am lucrat într-o bancă ca Intern, unde de foarte multe ori mi s-a întâmplat să simt că ce fac eu nu contează cu adevărat pentru ceilalți, că nu mi se acordă nicio atenție și nici nu îmi este apreciată munca depusă sau performanța. În realitate însă, stresul și presiunea de pe umerii noștri care își fac apariția treptat, ne fac să trecem de la un task la un altul brusc, lucru care pe termen lung ne poate face rău. Ce-i drept, stresul nu iartă pe nimeni, indiferent unde suntem poziționați într-o companie, cu toții putem suferi chiar și în vârf. Dar partea bună este că putem alege să ne canalizăm această energie către altceva extern, de exemplu către familie sau către întâlnirile cu prietenii.   

 

Care sunt instrumentele cheie pentru găsirea acelei stări de fericire la job? 

Pentru mine, fericirea la locul de muncă depinde de alegerile pe care le fac și de ajutorul pe care îl ofer altor persoane, de cele mai multe ori clienți. Deși recunosc că mă uit și la locul unde lucrez, la amenajare, cred totuși că cel mai important este scopul pe care îl avem și colectivul din care facem parte.  

Deoarece aceste valori bazate pe un sentiment de independență pot fi generatoare de: 

  • provocări distincte 
  • sarcini de lucru variate 
  • rezultate pe care le putem vedea în timp real 
  • și expresia creativă.

Însă privită de-a lungul timpului de către specialiști, fericirea la job este asociată mai mult cu factori care ne ajută să ne relaxăm și care contribuie la bunăstarea noastră, factori precum: 

  • mediul de lucru, birourile decorate modern și cantina 
  • spațiile create la job pentru relaxare 
  • pauzele dese 
  • muzica pe fundal 

Doar că toate acestea ne pot face să uităm de viața pe care o avem în afara muncii tocmai pentru că ne stimulează să petrecem tot mai mult timp acolo, la birou. Totuși, aceste aspecte pot fi destul de importante pentru unele persoane și nu trebuie ignorate de către companii.

 

Să notăm deci, că pentru a prinde fericirea la job e nevoie de exercițiu, de oameni și de idei, care să ne ajute să avem rezultate și să fim mulțumiți, atât de mediul nostru, cât și de noi înșine. Tu ți-ai găsit fericirea la job?

 

Citește și:

Cum să-ți descoperi vocația?

De ce să pleci cu work and travel?

Cum să-ți descrii obiectivul profesional în CV

A fost util articolul? 3
fisa postuluiobiectiv profesionalstres

Leave a Reply