Schimbările în carieră, de orice fel ar fi ele, vin cu provocări și cu emoții. Ca să treci cu brio peste ele, e important să știi cum să le faci față, dar și în ce măsură te poate ajuta rebranding-ul personal în acest proces.
Despre toate acestea, află în continuarea acestui articol, de la Luiza Nistor Olteanu, Style & Soul Architect și specialist Hilio, cum poți face față schimbării de rol și în ce măsură te poate ajuta rebranding-ul personal în acest proces.
Incertitudinea este unul dintre cei mai mari generatori de stres. Pe de altă parte, claritatea este dezideratul performanței organizaționale. Cu cât știi mai clar ce ai de făcut, cu atât șansele de a duce task-urile la bun sfârșit, cresc semnificativ.
Singura certitudine pe care o avem este schimbarea, iar ea ne poate găsi pregătiți sau încărcați cu sentimente de anxietate, neclaritate și chiar frică. În 2022, am lucrat aproape exclusiv cu oameni care se aflau în etapa de devenire. Este etapa în care decizi că vrei să fii parte din schimbare. O astfel de schimbare poate desemna multe tipuri de situații.
De exemplu, un nou rol, pe orizontală, dar mai complex. Un rol în care o persoană preia mai multe responsabilități pe verticală sau poate o nouă direcție de carieră. Încheierea etapei profesionale și pregătirea perioadei de pensionare este o altă situație de schimbare. De asemenea, reîntoarcerea în câmpul muncii reprezintă o categorie aparte. Aceasta poate să fie după o perioadă sabatică, după o naștere sau după o boală.
Etapa de devenire este momentul în care o persoană decide ce anume îi mai servește din vechea ei variantă și ce anume adaugă în acest upgrade personal și profesional. Asemenea unui bijutier, persoanele în cauză trebuie să se comporte delicat, blând, cu mănuși fine, cu ei înșiși, astfel încât să mixeze totul într-un mod care să nu-i destabilizeze emoțional, personal, financiar, profesional sau social.
Să accepți noua situație în termenii proprii, să clarifici tu cu tine care sunt acești termeni. Ce zici de un exercițiu simplu, de imaginație? Tot ce ai de făcut este să te imaginezi în noul rol, noua situație, noua ta viață cu cât mai multe amănunte, atât cât îți permite imaginația și să observi cum se simte această schimbare. După aceea, să identifici ce anume îți lipsește ca să fii mai bucuros, entuziast și cu mai multă poftă de viață. După ce ai această listă, poți începe o negociere. Viața și sarcinile zilnice nu se opresc atunci când apare o oportunitate și, de cele mai multe ori, este necesar să te decizi dacă urci în tren, aștepți altul, schimbi peronul sau direcția, iar acest exercițiu îți servește drept breșă temporară.
În același timp, faci o economie de resurse prin externalizarea părților din proces cu care îți este dificil. Din etapa ta de devenire, poate face parte unul dintre următorii experți, mai mulți sau toți, în funcție de nevoile tale: un terapeut, un coach, un mentor, un consultant de imagine, un consilier vocațional sau oricine simți că ți-ar fi de ajutor în etapa de devenire și în cea de acomodare în noua situație de viață. Nimeni nu știe mai bine decât tine ce este mai potrivit pentru viața și pentru cariera ta, însă aceștia îți pot adresa întrebările potrivite care să îți clarifice perspectiva.
Peste 90% din ceea ce comunicăm se transmite prin intermediul limbajului nonverbal și doar 7% verbal. Deci ceea ce ajunge la partenerii tăi de discuție se transmite în mare parte prin cine ești, nu prin ce spui. Proporția se inversează în ceea ce privește efortul depus pentru ce se spune și de multe ori scapă printre degete tocmai esențialul.
Atunci când mesajul nu este congruent cu imaginea pe care o ai, vei avea nevoie să muncești mult pentru a-i convinge pe cei din jur că ești cine ești, că poți ceea ce știi, că ești de încredere și că acel rol și loc pe care îl ocupi îți aparține. De cele mai multe ori, nu ai șansa și timpul necesar de construit încrederea doar din cei 7%. Și atunci primul lucru pe care-l poți face este să-ți aliniezi imaginea la noua situație.
Primul pas, după ce consulți propriul dulap, ar fi să verifici în regulamentul de ordine interioară informații despre codul vestimentar pentru nivelul și rolul pe care te situezi. Atunci când aceste informații lipsesc, ele lasă loc pentru multe semne de întrebare, care aproape niciodată nu sunt adresate și care aduc după ele anxietate și lipsă de concentrare.
Îmbracă-te nu pentru slujba pe care ți-o dorești, ci pentru slujba la care visezi. Care e diferența și de ce te încurajez să faci asta? Conturează tu contextul pentru slujba pe care ți-o dorești, pregătește-te și antrenează-te pentru ea și când va apărea vei fi deja pregătit. E important să ai în minte mereu situația ideală pentru tine și să lucrezi constant pentru ea. Înainte să găsești angajatorul ideal, fii tu angajatul ideal, fii tu în cea mai bună formă pe care o poți avea.
Nu repetiția este mama învățării, ci evoluția conform unui plan, după criterii stabilite anterior. Daniel Goleman susține că directorii generali sunt angajați pentru intelectul și pentru experiența lor și sunt concediați pentru că le lipsește inteligența emoțională. Aș înlocui directorii generali cu angajații și vom avea o perspectivă în care oamenii nu sunt resurse, ci sunt persoane. În care echipele nu sunt resurse de grup, ci sunt ecosisteme profesionale alcătuite din persoane. 95% dintre manageri nu iau în calcul și nu înțeleg sursa cea mai importantă pentru motivație: facilitarea, încurajarea progresului, oricât ar fi acesta de mic!
După ce aproape toată planeta a experimentat „work from home”, se face o migrație și mai accelerată către alte valori, unele mai sustenabile și mai profitabile. Deja se observă o dinamizare a tendinței de a merge dinspre diplome și formări inițiale către învățământ continuu și către competențe. Apariția aceastui nivel de flexibilitate ridicat, bulversează deopotrivă angajații și angajatorii. Flexibilitatea face parte mai degrabă din capitalul cultural al angajatului sau al culturii organizaționale și reprezintă un indicator calitativ.
Fie că este vorba despre reperarea noii dinamici a întreprinderilor sau despre eliberarea calificărilor necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sau despre punerea în evidență a profilurilor calificărilor căutate de angajatori, în vederea angajării, o temă revine neîntrerupt, ca un veritabil laitmotiv: flexibilitatea. Este important pentru tine să clarifici care sunt limitele proprii, la ce și la cât ești dispus să lucrezi sau să renunți în numele flexibilității. Suntem ființe sociale și ne influențăm unii pe ceilalți.
Lipsa de predictibilitate și incertitudinea post pandemie au venit la pachet, pe lângă flexibilitate, și cu un focus mai puternic pe sănătatea și igiena emoțională. Este momentul în care, de la soloprenori la corporații, se testează cât capital cultural deține fiecare companie, deci implicit ce capacitate de regenereare și cum arată inner work life, indiferent de numărul de angajați.
Cum obții o recomandare dacă nu ai avut o relație bună cu fostul manager
15 întrebări pe care le poți adresa noilor colegi pentru a sparge gheața