• 18 Feb. 2021
  • 3 min

Reconversie profesională. Cum aplici inteligent la un job din alt domeniu?

reconversie cum schimbi domeniul
Autor
Iulia Vacaroiu
Iulia Vacaroiu Lucrează de 10 ani în Marketing & Advertising, orient... Arată mai mult

E în natura noastră să ne plictisim de anumite lucruri. De mâncărurile preferate, dacă le consumăm zilnic. De priveliștea de la fereastră, dacă n-am mai plecat de mult într-un concediu. Și chiar de propria casă, atunci când suntem obligați de circumstanțe să ieșim cât mai puțin. E normal atunci să ne mai săturăm și de jobul nostru și să visăm la o reconversie profesională.

Petrecem cel puțin opt ore pe zi muncind și, de cele mai multe ori, o facem în cadrul aceluiași job. Opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână, patru săptămâni pe lună, douăsprezece luni pe an, ani la rând. Nu e, desigur, atât de dramatic pe cât sună pentru că în tot acest timp avem parte și de măriri de salariu, avansări, noi provocări profesionale și, nu în ultimul rând, de o mulțime de experiențe personale care ne completează frumos traseul. Cu toate acestea, e perfect în regulă să ne mai și plictisim de ceea ce facem. 

  • Poți să îți dai seama că ai ajuns să stagnezi în cariera ta. 
  • Poți să realizezi că nu mai lucrezi într-un domeniu care te pasionează.
  • Poți să îți dorești un job care să-ți aducă mai multe oportunități, profesionale și financiare. 

Oricare ar fi motivul pentru care visezi la o reconversie profesională, află că nu ești singura persoană cu astfel de dorințe și că poți să-ți schimbi oricând traseul și cariera. Nu va fi ușor, dar nici imposibil nu e. Iar ca să ai cât mai multe șanse să obții un job într-un alt domeniu, îți recomandăm să urmezi sfaturile noastre:

 

Cum aplici inteligent la un job din alt domeniu

 

1. Alege un singur domeniu pentru reconversie profesională

E foarte posibil să ai senzația că ai greșit cu domeniul ales până acum și că e momentul să fii deschis către mai multe direcții, ca să nu comiți aceeași „greșeală”. Dar în realitate, decizia de a le încerca pe toate te va face să pari nesigur în ochii angajatorilor. De aceea îți recomandăm să te gândești la ceea ce ți-ar plăcea să faci pe viitor și să alegi o singură direcție, un domeniu cu care rezonezi cel mai mult în acest moment.      

 

2. Află ce joburi există în acel domeniu

Intră pe eJobs.ro și folosește filtrele de căutare pentru a alege aria ta de interes. Descoperă ce joburi există în acel domeniu, citește anunțurile cu atenție și află care sunt cerințele pentru fiecare post care te atrage, ca să știi și ce ar trebui să înveți pentru a obține unul dintre joburile respective. Ține minte să fii și realist însă. Dacă e un domeniu foarte diferit de ceea ce ai făcut până acum, cel mai probabil te vei califica pentru un post entry level, chiar dacă ai experiență de muncă într-o altă poziție. Pregătește-te în cazul acesta și pentru un salariu pe măsura unui debut profesional. 

 

3. Apucă-te de învățat

De cele mai multe ori, pentru un job entry level, angajatorul va prefera candidații la început de carieră. Tinerii sunt deseori mai bine digitalizați, mai entuziasmați și dornici să impresioneze. De aceea e important ca tu să aduci ceva în plus pe masa de negociere, cum ar fi o abilitate mai bine dezvoltată sau un interes mai profund în domeniul respectiv. Poți dobândi aceste atuuri înscriindu-te la un curs, participând la un atelier, citind mai multe cărți din aria profesională respectivă sau urmând tutoriale online. Important e să demonstrezi că poți aduce plus valoare la jobul respectiv, mai mult decât o poate face un candidat mai tânăr. 

 

4. Introdu în CV noile tale cunoștințe

Adaugă noile abilități dobândite în CV și menționează neapărat interesul tău pentru noul domeniu încă de la început. Experiența ta de până acum îi va spune clar angajatorului că vrei să faci o reconversie profesională, dar e posibil ca acesta să nu înțeleagă motivul pentru care vrei să faci asta, așa că explică-i, încă din primele rânduri, de ce vrei să-ți schimbi domeniul. Așa eviți să lași impresia greșită, că ești indecis sau că ai aplicat accidental pentru postul respectiv.

 

5. Aplică fără frică la joburi în noul domeniu

Acum poți începe să aplici pentru posturile potrivite din noul domeniu, dar ține minte că și alți candidați o fac. Unii sunt poate mai bine pregătiți decât tine, iar alții s-ar putea să vină cu mai puține cerințe și așteptări de la angajator. De aceea e important ca tu să te prezinți precum candidatul ideal. Trimite-le un mesaj personalizat recrutorilor atunci când aplici și spune-le pe scurt de ce vrei să-ți schimbi domeniul, ce te atrage la companiile respective și ce contribuție poți aduce echipelor. În alte cuvinte, fii proactiv în căutarea ta!

Succes și nu uita să ne lași un comentariu cu experiența ta în procesul de reconversie profesională! Poveștile tale i-ar putea inspira și ajuta pe alții.

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

6 semne că interviul de angajare a decurs bine

Ce cuvinte cheie folosesc recrutorii pentru a găsi candidați

Exemplu de CV. Descoperă ce informații să menționezi

A fost util articolul? 13
Schimbare de carieraschimbare de profesie

Leave a Reply