• 8 Feb. 2023
  • 4 min

Ce avantaje ai când ești sincer la interviu

sincer

Tocmai ce ai fost sunat pentru un interviu, chiar pentru acel job pe care ți-l dorești. Starea de bucurie, firească momentului, se poate transforma însă în emoții pe măsură ce interviul se apropie. Și poate conduce la exagerarea unor abilități pe parcursul interviului. Iată cât de important este să fii sincer!

Studiile au descoperit că, angajații care au evoluat la joburile lor au fost cei care și-au prezentat cu onestitate abilitățile și interesele la interviu. Candidații cinstiți au avut un dublu avantaj: au ajuns la joburile și companiile potrivite abilităților lor și nu au fost nevoiți să piardă timp și energie „încadrându-se” pentru un anumit job. În acest context, să fii sincer este o calitate apreciată și îți poate aduce numeroase avantaje. Iată de ce merită să ai o atitudine onestă atât în CV, cât și la interviu.

 

Arăți că ești un candidat de încredere

O atitudine lipsită de sinceritate poate fi ușor observată la interviu, prin comportamentul nonverbal. Privirea, dar și limbajul corpului sunt indicii în funcție de care un recrutor evaluează onestitatea candidatului. Și chiar dacă reușești să impresionezi cu un discurs bine pus la punct, în care poate îți supraevaluezi abilitățile, riști să fii deconspirat în timpul unei evaluări sau chiar în prima săptămână la job.
Este așadar important să conștientizezi că există metode prin care abilitățile tale pot fi probate și ai mult mai mult de câștigat dacă te bazezi pe sinceritate. Astfel poți construi o relație pozitivă și credibilă cu angajatorul tău. Și chiar dacă poate nu vei fi ales acum pentru un anumit job, acesta va reține abordarea ta sinceră și îți poate propune alte roluri.

 

Creezi angajatorului așteptări realiste

Când îți exagerezi cunoștințele și abilitățile în cadrul unui interviu creezi așteptări mari potențialului tău angajator. Iar dacă obții jobul îți va fi greu să te ridici la înălțimea acestor așteptări. Poți primi task-uri dificile pentru că se presupune că ai o bază, ceea ce înseamnă o presiune mare asupra ta și un nivel ridicat de stres. În schimb, cu o atitudine sinceră la interviu, creezi angajatorului așteptări realiste. Acesta va putea să-ți realizeze un plan de dezvoltare adaptat nivelului tău, vei putea învăța în ritmul tău și avansa spre o poziție în care te simți confortabil.

 

Îți crești șansele de succes

Să luăm un exemplu. Îți dorești să îți începi cariera în vânzări. Ai identificat un anunț de job în care se cer și cunoștințe avansate de limba engleză. Însă nivelul tău este conversațional. Este important să precizezi acest aspect atât în CV, cât și la interviu și să arăți că ești implicat în dezvoltarea cunoștințelor tale, prin cursuri. Sau poți menționa că ești interesat de cursurile oferite de companie. Este o abordare apreciată de recrutori care precizează că sunt dispuși să angajeze persoane fără experiență, pe care să le formeze intern.

 

Ce ar trebui să răspunzi la întrebările care-ți testează sinceritatea

A fi cinstit într-un interviu înseamnă a fi sincer în privința calificărilor tale, a experienței tale și cel mai important, a aptitudinilor tale. Gândește-te la situația în care vei primi o întrebare mai tehnică și în CV ai declarat un anumit nivel de cunoștințe. Recrutorul se va aștepta să știi să răspunzi, iar ezitarea sau oferirea unui răspuns nedocumentat va arăta că ai mințit. Ești mult mai apreciat când ești sincer și menționezi ce știi să faci și faptul că ți-ar plăcea să-ți dezvolți cunoștințele în cadrul companiei. Ai putea vedea autenticitatea ca o slăbiciune, dar, din punctul de vedere al recrutorilor, este un punct forte. Iată cum ar trebui să răspunzi la întrebările, prin care recrutorul își propune să te cunoască mai bine:

De ce pleci de la actualul loc de muncă? Ai putea fi tentat poate să vorbești despre relația nu tocmai bună cu managerul sau despre un mediu de lucru neprietenos, însă această abordare, deși e foarte sinceră, poate părea neprofesionistă. Creezi o impresie mult mai bună când vorbești despre dorința ta de a evolua și de a-ți folosi abilitățile dobândite până acum într-un rol nou.

Cum ai rezolvat o situație dificilă din activitatea ta? Prezintă situația pe scurt, problemele întâmpinate și cum le-ai rezolvat, punând accent pe o abordare umană. Dezvăluind cum ai depășit o dificultate, în loc să menționezi că nu ai avut o dificultate, vei părea realist și capabil să treci peste situații dificile. 

De ce ai fost concediat? În acest caz este important să-ți asumi responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat. Angajatorii știu că nu ești perfect, dar trebuie să știe că ești conștient de situație și că ai luat o lecție din această experiență. Refuzul de a-ți recunoaște responsabilitatea va pune sub semnul întrebării și atitudinea ta la viitorul job.

De ce există o pauză în CV-ul tău? Explică sincer ce ai făcut în această perioadă. Poate ai fost în una din aceste situații: ți-ai căutat job, ai învățat pentru o calificare, poate ai avut grijă de copii sau de sănătatea ta ori pur și simplu ai avut nevoie de o pauză. Angajatorii pot să înțeleagă un motiv real și întemeiat pentru pauză, nu își propun să te judece.

 

Iată un ghid de bune practici, prin care poți să arăți că ești sincer la interviu: 

  • Anunță că întârzii, este o dovadă de respect și de sinceritate, care-ți lasă multe uși deschise în carieră;
  • Nu minți cu privire la nivelul tău de calificare (poate fi evaluat prin teste);
  • Nu-ți ascunde slăbiciunile (angajatorii vor să vadă latura ta umană);
  • Arată ce faci pentru a-ți depăși punctele slabe;
  • Arată dorința de a învăța.

 

Ți-a plăcut articolul „Ce avantaje ai când ești sincer la interviu”? S-ar putea să-ți placă și:

 

5 motive pentru care îți este ignorat CV-ul

7 întrebări pe care merită să ți le pui înainte de a-ți da demisia

A fost util articolul? 12
sincer
  • AvatarRemus florin zice

    Mulțumesc, f util.

Leave a Reply