
E aproape ora 18:00. Programul s-a terminat, dar mai rămâne „doar un mail”. Apoi încă un telefon. Încă un Excel. Încă o ședință care „nu durează mult”. Când ridici privirea din monitor, afară deja s-a întunecat. Pentru mulți români, scena asta nu mai pare deloc o excepție. A devenit rutină.
De-a lungul timpului am început să privim munca peste program ca pe ceva normal. Uneori o facem din responsabilitate, alteori pentru că vrem să demonstrăm că ne implicăm. Iar în unele cazuri, pur și simplu pentru că volumul de muncă nu încape în cele 8 ore din contract. Însă cât de mult lucrăm, de fapt?
Cele mai noi date publicate de Eurostat vin cu un răspuns care nu ne pune într-o lumină tocmai bună: România continuă să se afle printre țările europene cu cele mai lungi săptămâni de lucru.
Asta nu înseamnă automat că fiecare român lucrează peste program în fiecare zi. Statisticile măsoară timpul efectiv petrecut la muncă într-o săptămână și includ inclusiv orele suplimentare atunci când ele există. Totuși, cifrele arată clar un lucru: în România se muncește mai mult decât în majoritatea statelor din Uniunea Europeană. Iar întrebarea firească devine alta: De ce?
Potrivit celor mai recente date Eurostat, în 2025 angajații cu vârste între 20 și 64 de ani au lucrat, în medie, 38,2 ore pe săptămână.
Media Uniunii Europene a fost de 35,9 ore, în scădere față de 36,9 ore în 2015. Cu alte cuvinte, în timp ce multe state europene au reușit să reducă timpul petrecut la serviciu și să încurajeze un echilibru mai bun între viața profesională și cea personală, România rămâne peste media europeană.
Diferența poate părea mică la prima vedere. Doar 2,3 ore pe săptămână. Dar, dacă o privești pe termen lung, înseamnă peste 100 de ore într-un an. Practic, aproape trei săptămâni de muncă în plus față de media europeană.
România se află foarte aproape de vârful clasamentului european. Înaintea noastră se situează doar:
România urmează imediat, cu 38,2 ore lucrate săptămânal. La polul opus găsim țări unde timpul petrecut la muncă e considerabil mai redus:
Aici apare unul dintre cele mai interesante paradoxuri. Mulți dintre noi am crescut cu ideea că, dacă petreci mai multe ore la birou, automat muncești mai bine. Realitatea economică spune însă altceva. Țările care lucrează cele mai puține ore se regăsesc, de multe ori, printre economiile cu cea mai ridicată productivitate și cu unele dintre cele mai mari salarii din Europa. Acolo accentul cade mai puțin pe timpul petrecut în fața calculatorului și mai mult pe rezultate, organizare și eficiență. Cu alte cuvinte, nu câștigă cine stă ultimul în birou, ci cine își face treaba bine, în timpul programului.
Nu toate domeniile sunt afectate în aceeași măsură. La nivel european, cele mai lungi săptămâni de lucru au fost înregistrate în cazul:
La celălalt capăt al clasamentului se află ocupațiile elementare, personalul administrativ și angajații din servicii și vânzări, unde media orelor lucrate e mai redusă.
Asta nu înseamnă că oamenii din aceste domenii nu ajung niciodată să lucreze peste program. Înseamnă doar că, raportat la întreaga Uniune Europeană, timpul efectiv petrecut la muncă e mai mic.
Dacă ai întreba zece angajați de ce rămân după terminarea programului, probabil ai primi zece răspunsuri diferite: unii spun că au prea multe sarcini, alții vor să demonstreze că merită o promovare. Unii lucrează într-un domeniu unde perioadele aglomerate sunt normale, alții recunosc că pur și simplu n-au curajul să spună „nu”.
Indiferent de motiv, un lucru e clar: peste program a devenit, pentru foarte mulți români, mai degrabă o obișnuință decât o excepție. Și tocmai aici apar întrebările: când e legal să lucrezi peste program și ce drepturi ai dacă faci ore suplimentare?
Aici apare una dintre cele mai mari confuzii. Mulți angajați cred că, dacă șeful le cere să rămână după terminarea programului, n-au de ales. Alții cred că orele lucrate peste program se plătesc automat. În realitate, Codul Muncii stabilește destul de clar când poate fi prestată munca suplimentară și cum trebuie compensată.
Art. 120 alin. (1)
„Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară.”
Cu alte cuvinte, dacă lucrezi peste durata normală prevăzută în contractul tău de muncă și în limitele stabilite de lege, vorbim despre muncă peste program. Important de reținut e că nu orice minut petrecut după ora de plecare devine automat muncă suplimentară. Ea trebuie să fie prestată în cadrul raportului de muncă și în condițiile prevăzute de lege.
Art. 120 alin. (2)
„Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepția cazului de forță majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident.”
Asta înseamnă că regula generală e simplă: pentru a lucra peste program, trebuie să existe acordul tău. Există însă și excepții, iar legea le limitează la situații speciale, precum forța majoră sau intervențiile urgente pentru prevenirea ori limitarea unor accidente.
Codul Muncii stabilește că durata maximă legală a timpului de muncă, inclusiv orele suplimentare, nu poate depăși, de regulă, 48 de ore pe săptămână. Există anumite excepții privind modul de calcul al mediei pe o perioadă de referință, însă regula generală rămâne aceasta.
Cu alte cuvinte, peste program nu poate deveni noul program normal de lucru. Dacă în fiecare săptămână ajungi constant să lucrezi zece sau douăsprezece ore pe zi, situația merită analizată cu atenție, pentru că legea stabilește limite tocmai pentru protejarea sănătății angajaților.
Aici mulți se așteaptă să primească automat bani în plus pe fluturașul de salariu. În realitate, legea spune altceva. Prima variantă de compensare o reprezintă timpul liber.
Art. 122 alin. (1)
„Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.”
Tot articolul continuă astfel:
Art. 122 alin. (2)
„În aceste condiții salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.”
Pe scurt, dacă ai lucrat peste program, regula generală nu spune că trebuie să primești imediat bani în plus, ci că angajatorul trebuie să-ți ofere ore libere plătite în următoarele 90 de zile.
Dacă acele ore libere nu pot fi acordate în termenul prevăzut de lege, intervine următorul articol.
Art. 123 alin. (1)
„În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la art. 122 alin. (1), în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.”
Iar alineatul următor stabilește și limita minimă.
Art. 123 alin. (2)
„Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condițiile prevăzute la alin. (1), se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.”
Cu alte cuvinte, dacă timpul liber nu poate fi acordat, munca peste program trebuie plătită, iar sporul nu poate coborî sub 75% din salariul de bază.
Există o diferență mare între a fi dedicat și a fi permanent disponibil. Implicarea înseamnă să-ți faci bine treaba și să contribui atunci când situația o cere. Epuizarea începe atunci când munca peste program devine o obligație tacită, iar timpul tău liber începe să dispară încet, fără să-ți dai seama. La început poate părea doar o perioadă mai aglomerată. După câteva luni însă, lipsa timpului de odihnă începe să se vadă în concentrare, energie, sănătate și chiar în performanța profesională.
Mulți își imaginează burnout-ul ca pe un moment în care pur și simplu nu mai poți merge la muncă. În realitate, lucrurile se întâmplă treptat. Mai întâi renunți la pauza de prânz. Apoi începi să verifici e-mailurile în weekend. Mai târziu răspunzi și în concediu. Iar, fără să-ți dai seama, ajungi să fii conectat aproape permanent la muncă. De aceea e important să observi din timp schimbările și să iei măsuri înainte ca oboseala să se transforme într-o problemă serioasă.
Nu există o soluție care funcționează pentru toată lumea. Totuși, câteva obiceiuri simple pot face o diferență reală.
Nu va fi posibil în fiecare zi. Însă dacă lucrezi constant fără o limită, creierul începe să perceapă disponibilitatea permanentă ca pe o normalitate.
Sunt perioade în care e firesc să existe mai multă muncă. Problema apare atunci când fiecare săptămână devine una cu ore lucrate peste program. Dacă observi că situația se repetă luni la rând, merită să discuți deschis cu managerul despre volumul de muncă.
Poate părea contraintuitiv, dar câteva minute de pauză îți pot crește concentrarea mai mult decât încă o oră petrecută continuu în fața monitorului.
Dacă rolul tău nu presupune permanență, nu e nevoie să verifici telefonul din cinci în cinci minute. Timpul liber chiar trebuie să rămână timp liber.
Dacă ți-ai îndeplinit responsabilitățile și programul de lucru s-a încheiat, faptul că pleci la timp nu spune nimic negativ despre profesionalismul tău. Din contră, poate arăta că îți organizezi eficient timpul.
Datele Eurostat arată că românii continuă să lucreze mai mult decât media Uniunii Europene. Asta nu înseamnă că fiecare angajat stă zilnic peste program, dar arată că timpul petrecut la muncă rămâne ridicat comparativ cu multe alte state europene. Uneori, orele suplimentare sunt inevitabile. Un proiect urgent, o perioadă aglomerată sau o situație neprevăzută pot face parte din orice carieră.
Important e ca excepția să nu devină regulă. Pe termen lung, performanța nu se măsoară prin câte ore petreci la birou, ci prin rezultatele pe care le obții și prin capacitatea de a-ți păstra sănătatea, energia și echilibrul dintre viața profesională și cea personală. Munca peste program poate rezolva o urgență. Dar odihna și timpul pentru tine sunt cele care te ajută să ai o carieră sustenabilă.
Nu întotdeauna. Potrivit Codului Muncii, munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepțiile prevăzute expres de lege, cum ar fi situațiile de forță majoră sau lucrările urgente pentru prevenirea ori înlăturarea consecințelor unor accidente.
În mod normal, prin ore libere plătite acordate în termen de 90 de zile calendaristice. Dacă acest lucru nu e posibil, orele suplimentare trebuie plătite prin acordarea unui spor la salariu, conform prevederilor Codului muncii.
În multe situații, da. Regula generală prevăzută de Codul Muncii e că munca suplimentară se efectuează cu acordul salariatului, cu excepțiile stabilite de lege.
Nu. Mai multe studii arată că numărul mare de ore lucrate nu garantează o productivitate mai ridicată. Organizarea, eficiența și timpul de recuperare au un rol la fel de important.
Primul pas e să observi dacă situația a devenit o rutină. Discută cu managerul despre volumul de muncă, încearcă să respecți timpul de odihnă și acordă atenție semnelor de epuizare. Dacă stresul persistă și îți afectează sănătatea sau viața personală, poate fi util să cauți sprijin din partea unui specialist.
Revine licența cu dublă specializare? Ce avantaje poate aduce noul program
Vârsta de pensionare se schimbă în Europa! Vezi ce înseamnă pentru tine