• 10 Jul. 2018
  • 2 min

Ce este un program de trainee și la ce te ajută?

program de trainee

Întâi de toate este important să faci diferența dintre un program de trainee și unul de internship. Într-adevăr, cele două se aseamănă, însă există mici diferențe în ce privește durata desfășurării acestora și candidații cărora le sunt dedicate.

Dacă internshipurile sunt dedicate în special studenților, masteranzilor sau proaspăt absolvenților, unele companii desfășoară programe de trainee chiar și pentru angajați. Cât despre durata unui astfel de program, aceasta poate varia, însă, de regulă, internshipul durează între două și șase luni, în timp ce un program de trainee poate dura și doi ani.

 

Și totuși ce înseamnă un program de trainee?

Este un program organizat de companii care recrutează tineri pentru a în cadrul acestora pe o durată de până la doi ani. Participanții pot schimba departamentele sau pot lucra în cadrul mai multor proiecte ale companiei. Astfel încât, la finalul programului candidatul, are o imagine globală asupra activităților companiei.

Aceste programe sunt destinate și persoanelor care au deja experiență într-un anumit domeniu și doresc să-și mărească baza de cunoștințe.

Cât despre programul pe care îl au participanții, acesta respectă normele unui loc de muncă obișnuit, dar cuprinde și toate beneficiile salariale pe care le obține orice angajat din cadrul companiei respective.

 

Ce avantaje poți avea dacă participi la un astfel de program?

Acumulezi experiență și primești bani pentru asta

Cele mai multe astfel de programe sunt plătite, iar acest lucru se datorează tocmai faptului că un candidat are responsabilități mai mari față de un junior, spre exemplu. Așa că, pe lângă faptul că vei acumula experiență și vei învăța destul de multe lucruri noi, vei avea și un salariu.

 

Vei beneficia de cursuri de dezvoltare profesională

Majoritatea companiilor pun la dispoziția candidaților diverse cursuri de dezvoltare profesională care îi pot ajuta pe termen lung, chiar dacă candidatul nu rămâne prea mult în compania respectivă. Astfel că, poți profita de oportunitatea de a beneficia de aceste cursuri sau traininguri.

 

Nu contează experiența anterioară

Chiar dacă ai lucrat o perioadă într-un alt domeniu față de cel în care activează compania angajatoare, niciodată nu e târziu să te reprofilezi, mai ales dacă ai descoperit că nu-ți place ceea ce faci. Companiile care organizează programe de trainee pun un mare accent pe atitudinea candidatului și dorința lui de a se implica în proiecte.

Așadar, dacă programele de trainee ți-au trezit interesul, atunci nu ezita să aplici pentru un astfel de program, căci beneficiile le știi deja!

Te așteptăm pe www.primul-job.ro să aplici atât pentru programele de trainee, cât și pentru pozițiile dedicate tinerilor aflați la început de drum.

 

Citește și:

Cum poți ajunge să lucrezi de acasă?

Cum să alegi între două oferte de muncă?

Să mă angajez din timpul facultății?

A fost util articolul? 2
carieraprimul jobprogram de traineetrainee

Leave a Reply