• 5 Apr. 2019
  • 3 min

Cum trecem peste frica de schimbare în carieră?

frica de schimbare
Autor
Ana Nicoleta Felegean (Zafiu)
Ana Nicoleta Felegean (Zafiu) Contributor // Consilier în Carieră si Psiholog Organizaț... Arată mai mult

Singura constantă în viață este schimbarea. Sunt schimbări pe care le provocăm și schimbări care ne iau pe nepregătite, însă ambele presupun de cele mai multe ori disconfort și ne provoacă să ne adaptăm, să fim creativi și să găsim soluții.

Observ de multe ori în lucrul cu oamenii că deși nu se mai regăsesc într-o relație, într-un job sau într-o oricare altă conjunctură de viață, prima tendință este să rămână ancorați în respectiva situație. De ce? Pentru că deși nu este ceea ce își doresc, este ceea ce cunosc deja, iar asta le dă iluzia controlului.

 

Cum arată frica de schimbare?

De cele mai multe multe ori schimbările majore sunt însoțite de frică. Această teamă poate fi: de necunoscut, de a nu face față, de a lua o decizie greșită, de a eșua ș.a.m.d. Numitorul comun al acestor frici este lipsa de încredere în propriile forțe. Încrederea în noi ne securizează pentru că știm într-un mod cât se poate de autentic că vom găsi soluții, orice s-ar întâmpla în noul nostru drum.

Pentru a aborda cât mai clar ce presupun nevoia și frica de schimbare, vă prezint o situație concretă:

Clara, 41 ani, lucrează de nouă ani în aceeași companie, ocupând o poziție de Specialist Marketing. De-a lungul carierei a avut posibilitatea de a se dezvolta din punct de vedere profesional, și-a dezvoltat abilitățile și și-a format competențe care o ajută să aibă rezultate optime.

De aproximativ patru ani însă, a început să fie din ce în ce mai nemulțumită de viața ei profesională. Este nemulțumită de faptul că salariul ei este sub nevoile sale și e, totodată, nemulțumită de rezultatele sale. Simte că nu mai are parte de provocări profesionale. Nu a fost promovată, așa cum și-ar fi dorit, pe o poziție mai complexă, iar activitatea ei a devenit monotonă.

Toate aceste nemulțumiri o fac să se simtă nevalorizată la locul de muncă. Iar de aici pornesc alte sentimente neplăcute: se simte demotivată, blazată, lipsită de energie. Nu mai are aceeași disponibilitate de a se implica la job ca în trecut și simte că s-a plafonat. Mai mult, a început să observe că aceste stări îi afectează inclusiv viața personală.

În acești 4 ani a tot sperat că lucrurile se vor schimba, că va fi văzută și apreciată, însă acum își dă seama că are nevoie de o schimbare și consideră că este momentul să își caute un alt loc de muncă. Acest gând o entuziasmează într-o primă fază, dar ceva o oprește să acționeze: frica.

O avalanșă de gânduri negative și blocante îi invadează mintea:

  • „nu voi face față interviurilor”
  • „nu voi face față noului job”
  • „nu voi putea să mă adaptez unui alt mediu de lucru”
  • „dacă nu voi fi plăcută de noua echipă?”
  • „nu știu să fac mare lucru”
  • „simt că a trecut timpul pe lângă mine”
  • „e prea târziu să o iau de la capăt”
  • „măcar jobul de acum este unul sigur”

Iar toate aceste gânduri o determină să mai rămână la actualul loc de muncă, deși este nefericită.

 

4 tactici de a trece peste frica de schimbare

Acest tip de scenariu este unul pe care îl regăsesc frecvent în rândul oamenilor care apelează la consiliere în carieră. Atunci când facem pentru mult timp același lucru, în același context, este firesc să percepem schimbarea ca fiind dificilă.

Ce facem însă într-o astfel de situație? Cum putem trece peste fricile care ne răsar în minte ca să ne permitem acea schimbare necesară în viața noastră? Eu îți propun următoarele tactici de a trece peste frica de schimbare:

 

1. Autovalorizează-te

Am observat că oamenii au tendința să considere că, dacă le vine ușor și natural să-și gestioneze jobul, înseamnă că respectiva activitate nu este suficient de complexă și că oricine ar putea-o desfășura la fel de bine. În realitate, gestionăm cu ușurință acele lucruri la care ne pricepem foarte bine.

Pentru a fi văzuți, valorizați de cei din jur, este esențial să facem noi acest lucru mai înainte de toate.

 

2. Reamintește-ți schimbările pe care le-ai făcut de-a lungul timpului

Cu siguranță fiecare dintre noi a gestionat la un moment dat situații care au presupus schimbare. Chiar înainte de a avea jobul actual, a fost necesar să faci o schimbare. Dacă ai avut resursele necesare în trecut, le ai cu certitudine și acum. Trebuie doar să-ți regăsești încrederea în tine.

 

3. Gândește-te la beneficiile schimbării

Acum nu ți-este bine. Așadar, ce ai de pierdut în mod obiectiv? Atunci când mintea ta procesează gânduri negative legate de schimbare, îți recomand să faci un exercițiu și să identifici toate lucrurile bune care s-ar putea întâmpla. Cel mai probabil te vei simți mult mai motivat(ă) să acționezi.

 

4. Fă primul pas

Un proverb chinezesc spune că „o călătorie de o mie de mile începe cu un pas”. De obicei, acest prim pas este cel mai greu de făcut și ne provoacă cel mai mult. Dar odată făcut, restul lucrurilor vor veni mai ușor.

Primul pas poate însemna să-ți clarifici ce job îți dorești, în ce tip de companie ți-ar plăcea să lucrezi, să-ți actualizezi CV-ul sau să îți realizezi o scrisoare de intenție.

Pentru a ne dezvolta constant și pentru a evolua în direcția care ne aduce satisfacție și care ne dă sens, este esențial să ne asumăm responsabilitatea în totalitate pentru viața noastră. Nimeni nu va putea să schimbe lucrurile în locul nostru și de fapt nici nu ne dorim asta. Schimbarea presupune un efort de multe ori mare, dar face parte din creșterea noastră.

 

Citește și:

De ce e bine să-ți schimbi jobul după 10 ani

Descoperă în ce domenii găsești cel mai ușor un job

Ți-ai dat demisia fără un plan de rezervă? Încotro?

A fost util articolul? 33
consiliere profesională

Leave a Reply