În timp ce în 2018 cele mai multe aplicări pe ejobs.ro au fost pentru joburi în vânzări, logistică, contabilitate, specialiștii în recrutare atrag atenția că meseriile din industria frumuseții sunt tot mai căutate. Mai mult decât atât, o coafeză sau o manichiuristă, cu 3-5 ani experiență, poate ajunge chiar și la 4.000 de lei pe lună dacă luăm în calcul salariul de bază și tips-urile. Salariul este la același nivel cu cel al unui inginer în construcții cu 3-5 ani experiență.
Pentru a putea profesa ca hairstylist, nu ai nevoie de o diplomă universitară, ci de o diplomă care să ateste abilitățile tale. O poți obține prin înscrierea la cursuri de specialitate, care durează maximum 6 luni și pot fi făcute seara – în cazul în care ai deja un loc de muncă și îți dorești să te reprofilezi. Costul este de la câteva sute de lei la peste 3.000 lei și îl poți achita chiar și în 9 rate lunare. Trebuie doar să ai în vedere ca aceste cursuri să fie acreditate de Ministerul Muncii. Partea bună este că după absolvire, poți să obții mai ușor un job pentru că școlile de formare profesională colaborează cu saloane de coafură.
Managerii saloanelor de coafură caută persoane serioase, creative și proactive care au baza teoretică, dar și experiență minimă în coafură. Primul pas este să aplici pe www.ejobs.ro și apoi să treci de proba de lucru. Odată ce te-ai angajat îți poți negocia condițiile de lucru, poți lucra part time sau full-time, iar salariul de bază poate crește considerabil din tips-uri.
Pe eJobs.ro, ai la dispoziție 300 de locuri de muncă în saloane și clinici de frumusețe, dintre care 60 de locuri de muncă pentru coafeză în România și chiar pe un vas de croazieră. Aici salariile sunt cuprinse între 900 și 3.500 de euro pe lună plus tips-uri.
Un hairstylist într-un salon de coafură din București, cu o experiență de 3-5 ani, câștigă 2.535 lei net. În pachetul de beneficii intră training, dar și tips-uri zilnice care pot dubla salariul.
După București, cele mai mari salarii pentru hairstyliști sunt în zona de vest a țării. Astfel, în Timișoara, un hairstylist câștigă 2.434 Lei. Urmează județele din centrul țării Sibiu, Brașov, unde salariul este de 2.338 lei și Clujul, cu 2.336 lei. Ceva mai mici sunt salariile din zona de est a țării, la Iași, de exemplu, un hairstylist câștigă 2.278 lei, iar în zona de sud, în Constanța, câștigă 2.236 lei. Pe ultimul loc în topul salariilor pe regiuni pentru hairstylist în salon de coafură sunt județele din sud-vestul țării (Olt, Dolj) și cele din sud (Călărași, Ialomița), unde venitul lunar, fără tips-uri, este puțin peste 2.130 lei.
Poți afla mai multe date salariale comparative pentru jobul tău prin intermediul Salario, comparatorul de salarii, lansat de eJobs, liderul pieței de recrutare din România, care continuă demersurile pentru transparentizarea veniturilor. Salario oferă informații pentru peste 800 de poziții diferite, din 62 de domenii de activitate, atât de la privat, cât și de la stat.