• 6 Jan. 2022
  • 4 min

Care este cheia succesului în atingerea obiectivelor

obiective
Autor
Mihaela Pascari
Mihaela Pascari Face parte din echipa eJobs România de circa 5 ani. Perioad... Arată mai mult

În competiția profesională întotdeauna câștigă cursa pe termen lung cei care își dau seama de importanța dezvoltării în carieră cât mai devreme.

Unul dintre pașii principali pe care trebuie să-i parcurgi este setarea obiectivelor. Cum să le atingi, dar și care este principalul factor care îți influențează destinul profesional? Îți dezvăluim mai multe în continuarea articolului!

 

În spatele acestor obiective stă ambiția

Cu siguranță cunoști o persoană cu care de fiecare dată când vorbești îți dă o energie bună și te face să crezi că totul este posibil, că e nevoie doar de dorință și muncă. Poate chiar tu ești acea persoană! Acești oameni sunt cei care au succes în carieră, care reușesc să-și atingă țelurile și realizează lucruri mărețe. De fapt, diferența dintre oamenii de succes și cei care sunt plafonați stă în ambiție. Totuși, nu ignora realitatea așa cum este ea, încearcă să afli care a fost startul acestor persoane, dar și sacrificiile pe care le-au făcut pentru a-și atinge obiectivele. 

Ce înseamnă ambiția? Este puterea de a-ți urma planul/drumul în ciuda tuturor obstacolelor care-ți apar în cale, este curajul cu care acționezi de fiecare dată când lucrezi la îndeplinirea obiectivelor tale.

Studiile confirmă că de cele mai multe ori este vorba despre ambiție sau mai degrabă despre lipsa ei, atunci când vine vorba de evoluție profesională. Sau motivația de a întreprinde un efort susținut și de durată în care să investești cunoștințele tale și timpul personal. 

 

Iată un exemplu care te va face să-nțelegi mai bine ce înseamnă să ai ambiție!

Ca să înțelegi mai bine cum să procedezi cu aceste obiective în carieră, dar și ambiția cu care poți să ajungi la ele, am decis să punem în oglindă două situații, pentru a arată cât de iresponsabil ne putem comporta, uneori, când vine vorba despre cariera noastră.

Acum că au trecut sărbătorile, putem să facem radiografia acestora. Majoritatea dintre noi ne-am făcut planuri pentru minivacanță, fie a fost vorba despre vizita celor dragi, fie am pregătit meniul pentru seara dintre ani. Planurile pe care ni le facem pentru timpul liber, de regulă, sunt structurate și bine puse la punct, căci vrem să iasă totul ca la carte. Unde mergem? Pentru câte zile? Ce trebuie pregătit? Care e bugetul pe care îl avem la dispoziție? Care sunt responsabilitățile fiecăruia? La toate aceste întrebări avem un răspuns atunci când ne planificăm petrecerea timpului liber. Tot procesul ia de la câteva ore bune până la câteva zile.

Întrebarea însă este următoare: Când a fost ultima oară când ți-ai luat câteva ore bune să te gândești la viitorul carierei tale? Să o vizualizezi, să trăiești acel sentiment al împlinirii profesionale? Când a fost ultima dată când ți-ai făcut un plan despre pașii, bugetul și acțiunile pe care trebuie să le întreprinzi pentru a avea succesul profesional pe care ți-l dorești?

Din această comparație reiese foarte clar că jobul, în care ne petrecem o treime din timpul unei zile merită să primească cel puțin același efort în fiecare an pentru a ne asigură că ne simțim împliniți și la locul de muncă, nu doar în cele 21 de zile de concediu.

 

Trei pași pe care trebuie să-i faci pentru a-ți atinge anumite obiective

Clarifică pe ce vrei să fii bun. Care este domeniul în care vrei să excelezi? Ce job te inspiră și simți că ai pasiunea de a-l transformă într-o carieră. Diferența este uriașă între doi candidați care concurează pentru un job în IT, primul pentru că știe că asta își dorește cu adevărat, asta a studiat cu plăcere și unul care a ajuns în IT doar dintr-o întâmplare și a decis să continue în această direcție fără să-i fie foarte clar de ce.

Orice angajator simte unde există pasiune și unde există potențialul cel mai mare pentru rezultate. Dacă nu-ți este clar ce vrei să faci, ia-ți timpul necesar pentru reflecție.

Setează-ți obiectivele. Gândește-te la lucrurile pe care trebuie le înveți, pe care trebuie le experimentezi, rezultatele la care trebuie să ajungi. Obiectivele trebuie să fie SMART, adică simple, măsurabile, realizabile, realiste din punct de vedere al resurselor necesare de timp.

Cere ajutorul celor din jur, fie că este vorba despre cineva cu care lucrezi, un mentor, un coach, fie că e vorba de un prieten. S-ar putea să înveți foarte multe din experiențele lor.

 

Nu lăsa obiectivele doar pe foaie! Acționează pentru a le atinge!

Spre exemplu, dacă domeniul de interes pentru tine este IT-ul, atunci s-ar putea să ai nevoie de o calificare. eJobs România te susține în acest demers. Poți să te înscrii la cursurile de IT, create de eJobs printr-un proiect cofinanțat din Fondul Social European, parte a programului Operațional Capital Uman 2014-2020. 

Dacă ești atent la detalii și la identificarea erorilor în site-uri, cursul de Tester s-ar putea să fie exact ceea de ce ai nevoie. În cadrul acestuia, vei învăța cum să descoperi defectele website-urilor, aplicațiilor și programelor dezvoltate de programatori. Vei contribui la crearea celor mai tari website-uri. 

 

Ce ar trebui să știi despre cursurile în IT:

  • – Cursurile sunt 100% gratuite, finanțate prin fonduri europene
  • – Au loc de luni până vineri, între orele 17:00 / 17:30 și 20:00 / 20:30 (ora de începere se stabilește la prima oră de curs)
  • – Te ajută să faci reconversia către un job în domeniul IT
  • – Se întâmplă 100% online
  • – Te învață o abilitate practică, căutată pe piața muncii

Cursurile gratuite în IT sunt disponibile prin: PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN 2014-2020

Axa Prioritară 6 – Educație și competențe ID

proiect: POCU/726/6/12/135988

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Contact: 0729699505

 

Ți-a plăcut articolul despre obiective? Citește și:

5 întrebări pe care să ți le pui în carieră la început de an

Tendințe 2022. Tot ce trebuie să știi despre piața muncii

Stimulent de inserție 2022 – condiții de acordare și valoarea acestuia

A fost util articolul? 3
obiectiv profesionalobiective profesionale

Leave a Reply