• 14 Dec. 2022
  • 2 min

Vrei să afli salariul pentru un job înainte să mergi la interviu?

salariile afisate

Companiile se pregătesc pentru momentul în care va deveni obligatorie măsura propusă de Comisia Europeană de a legifera transparența salariilor. Propunerea vizează publicarea salariilor sau a unor marje salariale încă din anunțul de angajare.

Peste 10.000 de joburi cu salariile afișate sunt disponibile, în acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

„Dincolo de acest element al obligativității în viitorul apropiat, angajatorii știu că aceste anunțuri sunt mult mai atrăgătoare pentru candidați, fiind cu 40% mai vizualizate decât cele fără salariu. La asta se adaugă faptul că și aplicările sunt mai țintite de vreme ce candidații știu exact la ce să se aștepte din punct de vedere salarial și nu aplică decât dacă oferta expusă în anunț corespunde criteriilor pe care le au”, explică Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România.

 

Salariile afișase. Din ce domenii provin angajatorii cu cea mai mare deschidere către transparență

Angajatorii cu cea mai mare deschidere către publicarea salariilor sunt cei din retail, servicii, transport – logistică, turism și construcții, iar majoritatea joburilor sunt din categoria entry level. Totodată, un număr important de poziții cu salariile afișate sunt cele care se adresează candidaților ce vor să lucreze în afara țării (17% din numărul total de locuri de muncă pentru care salariul este publicat).

„Deși vedem o creștere a numărului de anunțuri de angajare care includ salariul oferit de angajator, încă este destul de restrictivă plaja joburilor și domeniilor pentru care se întâmplă acest lucru. Cu cât pozițiile sunt mai specializate sau cer un nivel superior de senioritate, cu atât numărul de joburi cu salariul afișat este mai mic. De aceea, apar undeva în a doua parte a clasamentului domenii precum IT, telecomunicații, marketing, banking sau farma”, punctează Roxana Drăghici.

Cu toate acestea, în perioada ianuarie – decembrie 2022 s-a triplat numărul de poziții deschise care au salariul menționat comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, iar pentru 2023 sunt așteptate noi creșteri la acest capitol.

„Dacă se va menține aceeași nevoie acută de candidați ca în 2022 și anul viitor și dacă va fi în continuare dificil pentru recrutori să găsească în piață candidații potriviți, vom vedea tot mai multe companii care vor fi dispuse să facă acest pas în direcția transparentizării salariilor pentru că va fi un avantaj competitiv care îi va ajuta să angajeze mai rapid”, explică Roxana Drăghici.

La nivelul întregului an, companiile din București, străinătate, Timișoara, Cluj-Napoca și Constanța au fost cele care au publicat cele mai multe anunțuri în care au specificat salariul oferit. „Un aspect îmbucurător este faptul că angajatorii încearcă să prezinte o imagine cât mai clară și completă asupra câștigurilor pe care le poate obține un angajat, astfel încât, acolo unde este cazul, au început să detalieze și componentele variabile care se adaugă și cresc partea fixă, precum valori estimative ale comisioanelor ori lista de beneficii extrasalariale”, mai spune Roxana Drăghici.

 

 

Ți-a plăcut articolul despre salariile afișate în anunțurile de angajare? Citește și:

Pentru aceste joburi a fost cel mai mare interes în 2022

Topul județelor și domeniilor cu cele mai mari salarii în 2022

Domeniul în care îți poți găsi acum job sezonier

A fost util articolul? 1
anunturi de joburidomeniisalarii

Leave a Reply