Unul dintre cele mai importante criterii în funcție de care îți alegi jobul este salariul. Și ți-ai dori ca acesta să fie public în toate anunțurile de joburi. Până când legea pe această temă să fie obligatorie mai este însă mult, dar important este că angajatorii fac pași importanți și sunt tot mai transparenți în privința câștigurilor financiare pe care le vor avea viitorii colegi.
Descoperă în cel mai recent sondaj eJobs care este procentul joburilor cu salariul afișat, pozițiile și domeniile în care angajatorii sunt transparenți.
33% din totalul joburilor disponibile în acest moment pe eJobs.ro au salariul afișat, procentul fiind mai mult decât dublu față de perioada similară a anului trecut. Astfel, mai mult de 8.000 de poziții pentru care companiile caută candidați au fie salariul fix menționat în anunțul de angajare, fie un interval salarial.
„Ieșirea salariilor din zona subiectelor tabu și intrarea lor într-o zonă de transparență marchează o schimbare majoră pe piața muncii, după foarte mulți ani în care au stat sub semnul confidențialității. Deși încă nu este obligatorie prin lege publicarea salariilor, angajatorii au început să ia măsurile necesare pentru a face tranziția mai lină atunci când va veni momentul. Dacă astăzi avem o rată de 33% dintre poziții cu salariul publicat versus 14%, anul trecut, pe vremea aceasta, ne arată că piața este din ce în ce mai pregătită”, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing eJobs România.
Potrivit celui mai recent sondaj realizat de eJobs România, principalul motiv pentru care angajatorii au început să facă publice salariile pe care le oferă este legat de faptul că reușesc să găsească mai repede candidatul potrivit și să închidă angajarea (34,4% dintre respondenți au făcut această mențiune). 22% spun că primesc mai multe aplicări, 15,6% că este îmbunătățită relevanța candidaților, 9,4% au observat că anunțul postat primește mai multe vizualizări, iar alți 9,4% procedează astfel pentru că aceasta este politica stabilită de companie. Pe de altă parte, și candidații se bucură de avantaje, aplică mai nișat, la joburile care corespund criteriilor lor financiare și au satisfacții mai mari la job.
„Datele noastre arată că anunțurile de angajare cu salariul publicat sunt cu 40% mai vizualizate decât celelalte. Cu toate acestea, 31,3% dintre angajatorii care au răspuns întrebărilor din sondaj indică o performanță de peste 50% a acestor anunțuri. Astfel de rezultate stau în spatele creșterii pe care o vedem în numărul de joburi cu salariul publicat. Cu toate acestea, așa cum era de așteptat, nu pentru toate pozițiile există aceeași deschidere spre transparență, iar angajatorii sunt dispuși să arate salariul în special pentru joburile entry level”, spune Raluca Dumitra.
În timp ce 37,5% dintre angajatori spun că au salariul transparent în primul rând pentru pozițiile de intrare, 21,9% au răspuns că le afișează pentru joburile de specialiști. 31,3% declară că politica de transparență se aplică la nivel general, fără diferențe între nivelurile de carieră vizate.
„Ar fi fost de așteptat să vedem în top și joburile pentru muncitori calificați și necalificați, dar și acele joburi pentru care recrutorii găsesc foarte greu candidați și unde afișarea salariului ar putea încuraja aplicările. Cu toate acestea, cele două categorii se regăsesc în aproximativ 10% dintre răspunsuri”, completează Raluca Dumitra.
Domeniile care au cele mai multe poziții cu salariul menționat în anunțul de angajare sunt retail, industria alimentară, call center / BPO, imobiliare, construcții și telecomunicații. O altă categorie de joburi pentru care candidații primesc indicii clare despre nivelul salarial oferit sunt cele din afara țării. În prezent, sunt peste 1.000 de joburi în străinătate care au salariul afișat pe eJobs.ro.
Sondajul a fost realizat în luna decembrie, pe un eșantion de 180 de angajatori, reprezentați de specialiști în resurse umane, recrutori, manageri de departament sau antreprenori.
În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile peste 27.000 de locuri de muncă.
Appli for Instructor gimnastica , instructor Fitness , aerobic
Bună, Marinela,
Aici sunt joburile din categoria Sport/Frumusete disponibile acum: https://www.ejobs.ro/locuri-de-munca/sport—frumusete
Dacă te putem ajuta și cu alte recomandări, poți suna la 021 9124.