• 30 Aug. 2021
  • 2 min

Cum arată CV-ul ideal pentru un job în IT

cv angajare

Cum să dai startul unei cariere în IT? Primul pas este să parcurgi un curs de specializare, iar apoi să-ți pregătești CV-ul. De felul în care arată acesta depinde dacă vei fi chemat la interviuri de angajare sau nu.

Ca să-ți fie mai ușor să-ți redactezi CV-ul angajare în industria IT, dar și să treci punctele cheie pe care doresc să le vadă recrutorii, îți venim în întâmpinare cu un scurt ghid care s-ar putea să-ți fie de folos. Îl regăsești în continuarea acestui articol!

 

CV angajare în industria IT. Cum ar trebui să arate?

Rezumă-te la maximum două pagini  

Fiind o industrie destul de complexă, s-ar putea să te gândești că ai nevoie și de un CV angajare stufos. Regula în IT este însă la fel ca și în celelalte domenii, CV-ul nu ar trebui să conțină mai mult de două pagini. Gândește-te la calitatea informațiilor, și nu la cantitatea acestora. Asigură-te, de asemenea, că are o structură clară și este ușor de citit.

 

Pliază-te pe cerințele jobului la care aplici 

De regulă, candidații se folosesc de un CV generic pe care-l trimit către potențialii angajatori. Totuși, în IT este important să-ți pregătești câteva șabloane pe care să le poți adapta în funcție de rolul pentru care candidezi. Acesta ar trebui să conțină obligatoriu informații despre experiența ta anterioară, competențele cheie pe care le deții, calificările, dar și realizările. Mai mult, citește cu atenție specificațiile rolului pentru care aplici și adaptează CV în funcție de compania/departamentul și poziția pentru care aplici. Deși acest lucru îți poate consuma mai mult timp, te poate ajuta să obții jobul mult dorit.

 

Nu exagera cu termenii specifici domeniului IT

Desigur, e important să arăți încă din CV că ai cunoștințele necesare pentru jobul scos la bătaie. Totuși, gândește-te că recrutorii nu întotdeauna sunt la curent cu toate aplicațiile sau termenii tehnici pe care îi folosesc angajații din această industrie. Dacă nu ești sigur că recrutorul cunoaște toți termenii precizați în CV, atunci completează-l cu explicații.

 

Mizează pe experiențele anterioare

Chiar dacă nu ai mai lucrat în această industrie, încearcă să precizezi în CV toate activitățile care au legătură cu domeniul IT și cu care ai interacționat în trecut.

 

Ce nu trebuie să incluzi în CV

Salariul dorit. Ca să nu dai rateu cu o sumă prea mare sau prea mică, cel mai bine este să nu treci astfel de informații în CV. Poți negocia salariul după ce primești oferta de angajare.

 

Nu trece prea multe informații la secțiunea „Hobby-uri”

Recrutorii vor să te cunoască mai bine încă din CV-ul de angajare. Însă, nu este necesar să incluzi prea multe informații despre interesele tale personale. O listă prea lungă de hobby-uri nu are importanță asupra deciziei angajatorului de a te angaja, ci din contră te poate descalifica.

 

Vrei să-ți începi cariera în domeniul IT?

Te poți înscrie la cursurile online gratuite puse la dispoziție de eJobs prin Proiectul cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Ai de ales dintre cele două calificări: în JavaScript sau în QA.

La aceste cursuri de IT se poate înscrie orice persoană care bifează următoarele puncte:

  • – Are domiciliul sau reședința în orice județ din România (cu excepția județului Ilfov și Municipiului București)
  • – Are o vârstă cuprinsă între 25 și 65 de ani
  • – Este angajată, cu contract de muncă, PFA , Întreprindere Individuală
  • – A absolvit cel puțin 8 clase

PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN 2014-2020

Axa Prioritară 6 – Educație și competențe

ID proiect: POCU/726/6/12/135988

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Contact:

SILVIU PETRESCU

silviu.petrescu@ejobsgroup.ro

0729.729.843

 

Ți-a plăcut articolul CV angajare în industria IT ? Citește și:

Asteptari profesionale sub semnul întrebării: cum le punctezi la interviu

Cum să revii în câmpul muncii după o pauza în carieră

Cum să răspunzi la cele mai dificile întrebări de la interviul de angajare

 

A fost util articolul? 0
carieră în ITcreare CVcv angajare

Leave a Reply