• 5 Dec. 2024
  • 4 min

Cum să te remontezi la job după vacanță

Autor
eJobs
eJobs eJobs este platforma de locuri de munca din Romania care ver... Arată mai mult

Revenirea la birou, chiar și după o minivacanță, poate fi asociată cu stresul la locul de muncă. Motiv pentru care, ne-am gândit că ți-ar prinde bine o strategie care sa te ajute să-ți reintri mai repede în ritm.

Cunoaștem bine sentimentul acela când mai ai nevoie de încă o vacanță după vacanță. Cu toate acestea proiectele și clienții nu prea mai au răbdare și e nevoie să revii cu forțe proaspete. Ce faci însă când stresul la locul de munca te împiedică să fii productiv? Ți-am creat o listă de sfaturi inspirate care îți vor face trecerea mai lină.

 

Cum să reduci stresul la locul de munca după o minivacanță

Dormi 8 ore pe noapte

Știm că în vacanță ți-ai cam decalat orele de somn, însă este foarte important să te culci mai devreme cu o seară înainte de prima zi de muncă. Și să încerci să respecți cele 8 ore de somn. Acesta este și sfatul lui Lynn Taylor, autoarea cărții „Tame Your Terrible Office Tyrant: How to Manage Childish Boss Behavior and Thrive in Your Job”. Un somn bun, ideal de 8 ore, te va ajuta să te adaptezi mai ușor la programul de la birou și să nu mai simți atât de apăsătoare task-urile din primele zile de lucru.

 

Începe ziua de muncă mai devreme

Chiar dacă îți va fi greu să te trezești de dimineață cu o oră mai devreme, acest lucru te va ajuta pe parcursul zilei. Așa că, dacă mergi la birou cu o jumătate de oră sau cu o oră mai devreme înainte de începerea programului obișnuit o să ai mai mult timp să-ți organizezi ziua sau să-ți faci curat prin inbox. De asemenea, în drumul spre birou îți recomandăm să mergi cât mai mult pe jos, acest lucru te va ajuta să îți faci ordine în gânduri.

Această recomandare este valabilă și pentru cei care lucrează remote în această perioadă. E important să-ți rezervi puțin timp de dimineață pentru micul dejun, pentru cafea sau pentru exerciții fizice.

 

Ia un mic dejun energizant

Pentru a începe o zi cu spor, încă de dimineață trebuie să investești în starea ta de bine. În acest sens, îți recomandăm un mic dejun care te va ajuta să-ți începi ziua cu mai multă energie. Acesta poate conține smoothie, iaurt, omletă sau un suc de portocale.

 

Planifică-ți activitatea pentru a evita stresul la locul de munca

Ca să eviți stresul la locul de munca încă din primele zile după vacanță, ia-ți timp pentru planificare. O poți face în gând în drumul spre birou sau în scris de cum ajungi la laptop. Pune pe listă tot ce știi că trebuie să faci și prioritizează task-urile. Începe cu cele pe care poate nu ai apucat să le termini înainte de a pleca în vacanță. Sau cu sarcini mici pe care le poți face în scurt timp, cum ar fi citirea și organizarea e-mail-ului. Strategia aceasta îți va da un sentiment de normalitate și îți va spori încrederea. Cel mai important este să reziști tentației de a sări în proiecte noi sau de a-ți umple ziua de meeting-uri pentru care dispoziția ta, ca după vacanță, nu e pregătită. O strategie bună este să spui „Nu” task-urilor care nu reprezintă o prioritate pentru tine.

 

Gestionează cu grijă e-mail-ul și timpul

Tentația din prima zi de muncă după vacanță este să petreci prea mult timp pentru a răspunde la e-mail-urile venite în vacanță. La un moment dat ai putea fi întrebat de colegi ce ai lucrat în afară de a răspunde la e-mail. Ryan Kahn, coach în carieră și autorul cărții „Hired! The Guide for the Recent Grad” spune că poți cădea ușor în capcana de a răspunde la fiecare e-mail, fără a lua în considerare dacă este cea mai bună utilizare a timpului tău în primele zile de muncă. Nu confunda activitatea de a răspunde la e-mail-uri cu munca productivă, deci fii strategic și răspunde doar la e-mail-urile care nu mai pot aștepta amânare.

O strategie este să-ți pui în calendar ceea ce ai de lucru sau să menții mesajul out of office-ul încă o zi după ce ai revenit din vacanță. Desigur că poți face asta cu acordul echipei care știe că lucrezi. Dar clienții nu ar trebui să știe asta întotdeauna decât dacă e ceva urgent de rezolvat. O zi în plus îți oferă timp pentru a rezolva lucruri care au rămas de dinainte de vacanță fără a acumula noi sarcini.

 

Fă-ți timp pentru prânz

Este ușor să cazi în capcana lucrului fără oprire încă din prima zi. Și să tot amâni prânzul până vei mai termina un task, două. Dar această abordare nu numai că îți va provoca stres, dar va crește și șansele de a face greșeli, iar eforturile tale vor fi mai degrabă neproductive. Prânzul îți va da doza de energie pentru partea a doua a zilei când probabil ai de terminat task-urile începute la primele ore.

 

Ia pauze în timpul zilei

Să lucrezi fără pauze pentru că ai de recuperat niște zile de vacanță este rețeta sigură a burnout-ului. Și colegii tăi au fost plecați în concediu, și clienții. În primele zile nu ar trebui să recuperezi, ci să-ți intri treptat în ritm. Fii amabil cu tine și amintește-ți că ți-ai meritat vacanța și timpul necesar pentru a te relaxa așa că ia o pauză de cinci – zece minute sau chiar mai lungă la fiecare oră în care să faci o activitate care te bucură de obicei în timpul liber: să savurezi o cafea, o prăjitură.

 

Socializează chiar dacă lucrezi de acasă

Știm că ai venit pus pe treabă la birou și nu ai timp de socializare. Dar tocmai munca aceasta îndârjită îți aduce și stresul la locul de munca. Așa că îți recomandăm să stai câteva minute cu ai tăi colegi la cafea, poate chiar și una virtuală, timp în care să povestești despre vacanța ta sau să-i întrebi despre vacanța lor. Situațiile amuzante te vor binedispune și te vor ajuta să revii cu o altă perspectivă asupra proiectelor.

 

Orele peste program nu sunt recomandate după vacanță

Nu în ultimul rând, trebuie să știi că în primele zile de după vacanță, stresul la locul de munca poate ajunge la cote ridicate din cauza proiectelor care se suprapun. Ai fi tentat să stai peste program pentru a rezolva tot. Însă orele suplimentare nu sunt recomandate de psihologi. În condițiile in care nu ți-ai reintrat încă în ritm, overtime-ul te poate face irascibil și plin de resentimente.

Așadar, prima zi de muncă după o vacanță de scurtă sau de lungă durată o poți depăși cu ușurință dacă ai un plan bine stabilit. În aceste zile petrece cât mai mult timp cu persoanele apropiate după programul de lucru și fă cât mai multe lucruri care-ți fac viața mai frumoasă.

 

 

Ți-a plăcut articolul despre cum înlături stresul la locul de munca după minivacanță? Citește și:

Cum reduci stresul la job înainte de Crăciun

Dezvoltarea personala – cum îți influențează viața profesională?

Cum rămâi un candidat dezirabil pe piața muncii în 2025

A fost util articolul? 18
combaterea stresuluiconcediustres

Leave a Reply